În cadrul târgului de tehnologie MWC 2023 TCL a venit cu telefoane și tablete. Totuși, compania nu a uitat să prezinte și prototipuri atrăgătoare și îndrăznețe. Un exemplu e tableta cu display TCL FMM-OLED, model ce aduce un raport corp-ecran excelent, de 96%. Panoul vine cu tehnologie Precision Touch și are parte de refresh rate crescut. Detalii avem mai jos.
TCL spune că s-a străduit să ofere un panou de calitate, așa că acest model vine cu ecran OLED cu rezoluție 4K. Compania mai spune că acest ecran redă imagini clare și culori vivide. Gamutul de culoare atins în acest caz în spectrul DCI-P3 este de 100%. Primim refresh rate adaptiv de 60 / 120Hz, tableta oferind o experiență de utilizare fluidă, consumul energetic fiind concomitent optimizat.
TCL a inclus margini ultra-înguste pe acest prototip, raportul corp-ecran fiind de 96%. În plus, display-ul folosește o tehnologie nouă numită DOT (Direct on-cell Touch). Astfel, panoul este foarte subțire, integrând atât elemente touch, cât și de display într-un strat subțire, spațiul din interior fiind mai generos. Mai aflăm că vine cu touch sampling rate de 240Hz și permite utilizarea unui stylus activ pentru scris / desenat.
De remarcat că TCL nu a adus în cadrul MWC 2023 acest prototip în format fizic, fiind prezentat doar în schițe momentan. Deși look-ul e impresionant, nu e încă clar dacă o tabletă cu margini ultra-înguste este tocmai atractivă în ochii clienților. Marginile sunt utile pe tablete, fiind mai ușor de ținut în mâini, fără a atinge elemente UI din neatenție.
Nu știm ce diagonală ar avea acest ecran și nici dacă TCL are planuri de a lansa acest model pe piață.