Carl Pei a confirmat deja că un nou smartphone se află în pregătire. E cunoscut sub numele „Nothing Phone (2)” momentan, fiind, în teorie, succesorul lui Phone (1). Deși primul telefonul din portofoliul companiei este un high midrange veritabil însă, azi apar primele informații cu privire la specificațiile succesorului său. Pare că Nothing Phone (2) va face parte din tabăra flagship-urilor, însă, întrucât ar urma să integreze un CPU Qualcomm de top. Detalii avem mai jos.
Conform publicației MySmartPrice, Nothing Phone (2) ar fi cunoscut după numărul de model A065. Nu e clar de un provin specificațiile, sursa fiind păstrată sub anonimat. Cu toate acestea, Nothing ar urma să lanseze acest smartphone în al treilea trimestru din acest an. Asta înseamnă că e posibil să sosească spre finalul verii sau în toamnă. De asemenea, compania ar aduce aici un procesor de top, posibil Qualcomm Snapdragon 8+ Gen2, CPU care ar urma să debuteze în următoarele luni.
Sub capota telefonului s-ar afla până la 12 GB RAM și 256 GB de stocare, o baterie de 5000 mAh + alimentare rapidă. De asemenea, ecranul terminalului ar fi AMOLED și ar aduce refresh rate de 120Hz. Se vehiculează că nu vor exista prea multe diferențe la nivel de design între Nothing Phone (1) și Phone (2), însă. Interfața Glyph ar rămâne prezentă, deci. Carl Pei a menționat totuși că noul telefon va fi „mai premium” față de primul model, însă.
Rămâne să aflăm în următoarele luni câte dintre aceste zvonuri vor fi confirmate prin certificări, teasere și alte scăpări.