Nothing Phone (3) pare că va renunța la emblematica interfață Glyph; Dispar luminițele?

2.229 ori
<b>Nothing Phone (3) pare că va renunța la emblematica interfață Glyph; Dispar luminițele?</b>Undeva în iulie urmează să fie prezentat oficial Nothing Phone (3), așa-zisul flagship din portofoliul companiei lui Carl Pei. Am aflat câteva detalii cu privire la acest smartphone deja, precum faptul că va costa în jur de 800 de lire la debut. Campania

Undeva în iulie urmează să fie prezentat oficial Nothing Phone (3), așa-zisul flagship din portofoliul companiei lui Carl Pei. Am aflat câteva detalii cu privire la acest smartphone deja, precum faptul că va costa în jur de 800 de lire la debut. Campania de teasing a început deja, fiind oferite detalii subtile cu privire la designul telefonului. În mod paradoxal, pare că viitorul flagship va renunță la ceva emblematic. E vorba despre interfața Glyph, acel sistem de lumini LED care a definit estetica telefoanelor din portofoliu. Mai jos avem detalii.

Pe contul oficial de X (fostul Twitter), compania a postat un mesaj clar: „We killed the Glyph Interface / Am eliminat interfața Glyph”, alături de o imagine misterioasă cu partea din spate a predecesorului. Tipsteri renumiți sunt însă de părere că Nothing nu va schimba complet această direcție. Yogesh Brar susține, de exemplu, că interfața Glyph evoluează și ar putea fi numită „Glyph Matrix”. 

Un alt tipster, RuudHesp, prezintă o randare fan-made în care își face apariția un panou LED în partea din spate ce ne amintește de interfața Matrix integrată pe modelele ROG de la ASUS. Judecând după teaserele din trecut ce prezentau diferite imagini cu Pokemoni în stil Pixel Art, pare că aceasta e direcția spre care se îndreaptă compania acum. 

Dacă zvonurile se confirmă, așa-zisa interfața „Glyph Matrix” ar prinde culoare și ar putea afișa mai multe informații relevante, poate chiar sub forma unor widget-uri. Acest lucru nu e confirmat oficial încă, deci va trebui să așteptăm noi teasere din partea companiei. 

Cât despre hardware, zvonurile aduc în discuție un CPU de top din portofoliul Qualcomm, poate chiar Snapdragon 8 Elite. Telefonul va aduce îmbunătățiri la nivel de cameră, autonomie și performanță, în special în zona AI. Nothing plasează acest produs în zona premium, astfel că ar trebui să concureze cu flagship-uri precum Pixel 9, Galaxy S25, iPhone 16. 

Lansarea e deja confirmată pentru luna iulie, deci în iunie ar trebui să aflăm mai multe informații cu privire la Nothing Phone (3), fie prin intermediul scăpărilor, fie prin intermediul teaserelor oferite de către producător.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×