Honor urmează să anunțe în această lună prima sa serie importantă de telefoane. Este vorba despre lineup-ul Honor 50 care ar urma să includă terminale midrange.Mai important, această serie va inaugura și parteneriatul cu Qualcomm, încheiat după despărțirea de compania-mamă, Huawei. Aflăm astăzi noi detalii despre serie și avem parte inclusiv de un teaser oficial care anunță data de debut a noilor terminale Honor.
Noile informații sosesc prin intermediul zvonacului Teme (@RODENT950). Acesta a postat pe Twitter noi detalii despre serie, dar și un clip tip teaser oficial care provine de pe Weibo. Se pare că lineup-ul va fi format din 3 modele: Honor 50, 50 Pro și 50 SE (Special Edition). Prin intermediul clipului aflăm că noua serie va fi prezentată oficial în China pe 16 iunie. De asemenea, teaser-ul face referire la acel modul în forma cifrei “8” integrat pe spate.
Nu știm încă care vor fi specificațiile lui Honor 50 SE. În trecut se credea că va exista un model “Lite”, dar pare-că acesta ar fi de fapt varianta Vanilla din serie. Știm totuși că Honor 50 Pro va sosi cu procesorul Snapdragon 778G la interior, iar Honor 50 ar urma să aibă un CPU Dimensity 1200 la bord. Este posibil ca varianta SE să sosească tot cu un cipset MediaTek la bord. În mod interesant, pare-că flagship-ul cu Snapdragon 888 nu va fi lansat sub seria Honor 50 momentan.
Este posibil ca acest smartphone să debuteze ulterior sub denumirea Honor 50 Pro+ sau ca acest CPU să fie păstrat pentru seria de terminale Magic. Știm totuși că noul lineup al companiei chineze ar urma să ruleze Magic UI 5.0, bazat pe Android 10 sau Android 11 dacă Honor va anunța parteneriatul cu Google până atunci.


