Acest final de săptămână marchează și debutul unui smartphone interesant pe plan local și anume POCO M5s, terminal de buget care oferă lucruri interesante și asta pentru sub 1000 de lei. Se găsește în varianta de stocare cu 4 GB RAM + 128 GB stocare flash, pe variantele de culoare negru și albastru, atât online, cât și în rețeaua partenerilor autorizați din România.
Smartphone-ul vă poate părea similar pentru că este bazat pe Redmi Note 10s. Aduce ecran AMOLED de 6.43 inch, vine cu procesor octa-core și pe partea de multimedia pulsează cu un pachet de difuzoare stereo. Avem baterie de înaltă capacitate, mai precis o unitate de 5000 mAh care se încarcă la 33W și oferă 12 ore de divertisment fără întreruperi.
Telefonul de față vine echipat cu o cameră selfie de 13 mpx și cu setup quad în spate: 64 mpx wide + 8 mpx ultra-wide + 2 mpx macro + 2 mpx bokeh. Mai primim și NFC pentru plăți, cât și un scanner de amprente plasat lateral pentru acces rapid la datele private.
Costă 999 lei în varianta 4/128 GB și îl cumperi de aici!