E o zi importantă și pentru ZTE astăzi. În China tocmai ce a debutat seria de smartphone-uri Nubia Red Magic 7S. Acel „S” de la final reprezintă faptul că avem mai mult de-a face cu un refresh al modelelor precedente, noile modele sosind la doar câteva luni distanță de debutul seriei Red Magic 7. Acum însă, primim un procesor Snapdragon 8+ Gen 1 și câteva modificări la nivel de design. Detalii despre cele două modele avem în rândurile de mai jos.
Nubia Red Magic 7S Pro
Varianta de top din lineup are multe în comun, când vine vorba de specificații, cu predecesorul său (Red Magic 7 Pro). Primim un display AMOLED de 6.8 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ și refresh rate de „doar” 120Hz. Telefonul aduce o baterie generoasă, de 5000 mAh, iar alimentarea se realizează la 135W pe fir. În China însă, telefonul primește chiar suport pentru încărcare la 165W.
Se păstrează și butoanele trigger, dar și cipsetul Red Core 1 conceput pentru a optimiza vibrațiile, efectele luminoase, sunetul, dar și butoanele laterale în timp real. Primim aici touch sampling rate de 720Hz, iar terminalul aduce un sistem de răcire pe 10 straturi ce implică și un ventilator ce se învârte cu o viteză de până la 20.000 RPM.
Varianta Pro aduce și o cameră selfie ascunsă sub display, de 8 MP. Nu apar diferențe în schimb în cazul modulului foto din spate față de predecesor. Avem aici un senzor de 64 MP principal, unul de 8 MP ultrawide și unul de 2 MP macro.
Specificații Nubia Red Magic 7S Pro:
- Display: AMOLED 6.8 inch, FHD+, 120 Hz
- Procesor: Snapdragon 8+ Gen 1 + Red Core 1 by Nubia
- Configurații: 12/18 GB RAM LPDDR5 + 256 GB / 1 TB stocare UFS 3.1
- Cameră selfie: 8 mpx
- Cameră spate: 64 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 2 mpx (macro)
- Conectivitate: 5G SA/NSA, Wi-Fi 6, USB-C, Bluetooth 5.2, A-GPS, dual-SIM
- Baterie: 5000 mAh, încărcare la 135W (global), 165W (China)
Nubia Red Magic 7S
În mod bizar, varianta Vanilla din lineup aduce un display de 6.8 inch în diagonală și refresh rate mai mare fața de versiunea Pro, 165Hz. Avem aici tot un procesor Snapdragon 8+ Gen 1, dar camera selfie este integrată în marginea superioară.
Primim construcție premium, sticlă față-spate și ramă din aluminiu, iar butoanele trigger au touch-sensing de 520Hz. Ambele telefoane aduc difuzoare stereo, jack de 3.5 mm pentru căști, iar varianta Vanilla se încarcă la 120W. Are totuși o baterie mai mică față de modelul Pro - 4500 mAh.
Specificații Nubia Red Magic 7S:
- Display: AMOLED 6.8 inch, FHD+, 165 Hz
- Procesor: Snapdragon 8+ Gen 1
- Configurații: 8/12/16 RAM LPDDR5 + 128 GB/ 256 GB / 512 GB stocare UFS 3.1
- Cameră selfie: 8 mpx
- Cameră spate: 64 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 2 mpx (macro)
- Conectivitate: 5G SA/NSA, Wi-Fi 6, USB-C, Bluetooth 5.2, A-GPS, dual-SIM
- Baterie: 4500 mAh, încărcare la 135W (global), 165W (China)
Terminalele aduc senzori pentru amprente optici, amplasați sub display și se comercializează în variante ce implică 8 GB, 12 GB,16 GB sau chiar 18 GB RAM și până la 1 TB de stocare rapidă. Rulează Android 12 din fabrică și aduc funcții speciale de gaming, după cum ne-a obișnuit Nubia. Putem seta viteza de rotație a ventilatorului, modifica iluminarea RGB după bunul plac și avem opțiuni de streaming integrate.
Preț și disponibilitate
Nubia Red Magic 7S pleacă de la suma de 590 de euro în variantă de bază ce implică 8 GB RAM și 128 GB stocare. În schimb, versiunea de top (16 GB + 512 GB) se vinde pentru aproximativ 813 euro.
Red Magic 7S Pro se vinde în variantă de bază pentru aproximativ 770 euro, având 12 GB RAM și 256 GB de stocare. Există și o variantă specială, Bumblebee ce implică 18 GB RAM și 1 TB de stocare ce se vinde pentru 1110 euro. Nubia spune că doar varianta Pro va ajunge la nivel global în curând.