Nubia Red Magic 8S Pro+ este primul smartphone din lume cu 24 GB RAM; Folosește și noul procesor Snapdragon 8+ Gen2

6.075 ori
<b>Nubia Red Magic 8S Pro+ este primul smartphone din lume cu 24 GB RAM; Folosește și noul procesor Snapdragon 8+ Gen2</b>Ziua la care nu ne gândeam că va sosi prea curând este aici, ziua în care vedem lansat primul smartphone din lume cu nici mai mult, nici mai puțin de 24 GB RAM. Premiera îi revine lui Nubia Red Magic 8s Pro+ care mai are o noutate de adus

Ziua la care nu ne gândeam că va sosi prea curând este aici, ziua în care vedem lansat primul smartphone din lume cu nici mai mult, nici mai puțin de 24 GB RAM. Premiera îi revine lui Nubia Red Magic 8s Pro+ care mai are o noutate de adus în prime time, fiind și primul telefon de pe piață cu procesor Snapdragon 8+ Gen2.

Descoperim ce are de livra noul telefon de gaming în rândurile de mai jos, cu mențiunea că există și o variantă Red Magic 8s Pro de bază. 

Design și display

Din punct de vedere vizual schimbările nu sunt drastice față de Red Magic 8 cel lansat pe final de an 2022, adoptând același look premium cu ecran edge-to-edge și o cameră selfie sub ecran. Avem variante pe negru, argintiu sau Aurora, cea din urmă fiind cu spate transparent.

Nubia Red Magic 8s Pro+

Legat de ecran, primim aici un panou AMOLED de 6.8 inch cu rezoluție FHD+ de 2480 x 1116 pixeli, acoperire 100% DCI-P3 și o luminozitate maximă de 1300 nits. Are și funcționalitate DC Dimming, protecție Gorilla Glass 5 plus rată de refresh de 120Hz. Avem touch sampling rate de 960Hz și butoane trigger cu timp de răspuns de 7.4ms. 

Hardware

Așa cum spuneam mai sus, sunt noutăți și la capitolul hardware, cu procesor Snapdragon 8+ Gen2. Ce aduce această versiune cu Plus în coadă? Ei bine, avem de-a face cu aceeași variantă de procesor mai sus tactat precum cea primită pe seria Galaxy S23. Nucleul prime urcă acum la 3.36 GHz de la 3.2 GHz, iar la GPU ajungem la 719MHz de la 680MHz. În cifre, privim la o creștere de performanță CPU de 5% și GPU de 5.7%.

Red Magic 8s Pro

Telefonul aduce până la 24 GB RAM LPDDR5X și 1 TB stocare UFS 4.0, iar la interior mai găsim și un cip Red Core 2 care preia unele task-uri. Avem și sistem de răcire ICE 12 cu pastă termică 5W/mK ce îmbunătățește conducta de aer folosită de ventilatorul 20K RPM. Avem și iluminare RGB. 

Red Magic 8s Pro

Camera rămâne neschimbată față de varianta anterioară, adică 16 mpx sub display pentru captura selfie și 50 mpx cameră wide principală + 8 mpx ultra-wide + 2 mpx macro în spate, cu filmare 8K.

Avem și difuzoare stereo, Wi-Fi 7, Bluetoth 5.3 și port USB C 3.2 în China, 3.1 la nivel global. Scanner-ul de amprente este optic integrat sub ecran. Telefonul are și jack audio 3.5mm. Nu am uitat de baterie, de 6000 mAh pe 8s Pro și încărcare la 80W, respectiv 5000 mAh și încărcare la 165W pe 8s Pro+. 

Preț și disponibilitate

Nubia Red Magic 8s Pro și Pro+ sunt disponibile la vânzare în China, la prețurile de mai jos și există și un model Bumblebee:

  • Red Magic 8s Pro 8/128GB: 510 euro
  • Red Magic 8s Pro+ 16/256GB: 700 euro
  • Red Magic 8s Pro+: 24/1TB: 950 euro
  • Bumblebee 16/512GB: 825 eur
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×