O nouă variantă de Samsung Galaxy S20 FE apare certificată de Wi-Fi Alliance, cu Android 11 preinstalat

2.688 ori
<b>O nouă variantă de Samsung Galaxy S20 FE apare certificată de Wi-Fi Alliance, cu Android 11 preinstalat</b>Deși ne așteptam să primim mai degrabă vești proaspete despre Samsung Galaxy S21 FE, iată că astăzi avem de fapt informații despre o variantă nouă de Galaxy S20 FE, aceasta fiind proaspăt certificată de către

Deși ne așteptam să primim mai degrabă vești proaspete despre Samsung Galaxy S21 FE, iată că astăzi avem de fapt informații despre o variantă nouă de Galaxy S20 FE, aceasta fiind proaspăt certificată de către Wi-Fi Alliance și având un nume de serie diferit față de cele purtate de către modelele 4G și 5G deja existente pe piață. 

Nu știm exact care este schimbarea/diferența în cazul de față, singurul detaliu dezvăluit de către certificare fiind faptul că telefonul rulează sistemul de operare Android 11 din fabrică. Apar aici nu una, ci trei variante cunoscute sub numele de serie SM-G780G, SM-G780G/DS și SM-G780G/DSM - fiind modele single-SIM și dual-SIM.

S20 FE

Galaxy S20 FE cel original purta numele de serie SM-G780F în varianta LTE, respectiv SM-G781B în varianta 5G. Este clar faptul că avem aici o versiune nouă de S20 Fan Edition, dar rămâne un mister rolul său și schimbările pe care le integrează. Să fie vorba despre un Galaxy S20 FE Lite? Sau de un model destinat anumitor piețe?

Rămâne de văzut ce ne rezervă acesta și așteptăm mai multe detalii!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×