O primă fotografie reală cu ZTE Axon 40 scoate la iveală o cameră selfie sub display îmbunătățită, foarte bine camuflată

956 ori
<b>O primă fotografie reală cu ZTE Axon 40 scoate la iveală o cameră selfie sub display îmbunătățită, foarte bine camuflată</b>După cum bine știți, prima companie din segmentul smartphone care a dus pe piață tehnologia de cameră selfie sub display a fost ZTE, sub forma lui Axon 20 - telefon care a primit și recenzia noastră. Camera cu pricina a cam dezamăgit

După cum bine știți, prima companie din segmentul smartphone care a dus pe piață tehnologia de cameră selfie sub display a fost ZTE, sub forma lui Axon 20 - telefon care a primit și recenzia noastră. Camera cu pricina a cam dezamăgit prin calitate și era ușor de zărit în ecran, dar se pare că noul model din serie și anume Axon 40, va trece la următorul nivel, cu îmbunătățiri serioase.

Acest terminal ZTE Axon 40 va beneficia de pe urma unei noi soluții de cameră sub display, de a 3-a generație. Îl vedem astăzi într-o fotografie reală, iar din start putem nota cât de bine este camuflată camera frontală, practic imposibil de reperat față de restul ecranului.

AXON 40

Din câte indică zvonurile, se pare că aici vom avea un ecran AMOLED 1440p, iar legat de îmbunătățirile soluției UDC - ZTE a folosit o secțiune de ecran secundar deasupra camerei, ecran cu o structură de pixeli rearanjată pentru a obține acest efect de camuflare perfectă. Față de panourile anterioare, aici vom avea această zonă transparentă livrată cu rezoluție FHD.

Ce mai observăm în imagine sunt muchiile laterale curbate ale telefonului, cât și marginea foarte îngustă de sus (și probabil și jos). 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×