Samsung pare că accelerează lucrurile cu One UI 8. Deși seria Galaxy S25 a fost lansată cu One UI 7, deja a apărut primul firmware beta pentru Galaxy S25 Ultra pe serverele de test. Asta înseamnă că perioada de testare publică a variantei Beta se apropie cu pași repezi. Firmware-ul apărut recent pe serverele companiei confirmă că dezvoltarea sa este în plină desfășurare și Samsung încearcă să țină un ritm mai alert decât anul trecut în ceea ce privește lansarea. Mai jos avem detalii.
Vorbim despre build-urile S938BXXU3ZYEA / S938BOXM3ZYEA / S938BXXU3BYEA în acest caz. Dacă ne uităm în urmă, în mai 2024 apărea primul test build One UI 7 pentru S24 Ultra, însă versiunea stabilă a ajuns abia în aprilie 2025 la utilizatori. De data aceasta, One UI 8 ar putea fi livrat mai rapid, mai ales că update-ul nu promite schimbări majore, ci mai degrabă rafinamente peste ceea ce a adus One UI 7.
Un video ajuns pe web cu un astfel de build timpuriu arată o atenție sporită pentru animațiile de tranziție, ceea ce sugerează un accent pe fluiditate și experiență vizuală. Potrivit informațiilor actuale, prima versiune beta publică pentru seria Galaxy S25 este așteptată la mijlocul lunii iunie. Dacă lucrurile merg bine, lansarea stabilă ar putea veni în toamnă. Iar Galaxy Z Fold7 și Z Flip7, care urmează să fie lansate la final de iulie sau început de august, vor fi primele telefoane care vin direct cu One UI 8 preinstalat.
Interesant e că deja există indicii despre One UI 8.5, destinat viitoarei generații Galaxy S26. Utilizatorii de flagship-uri mai vechi Samsung au fost dezamăgiți de întârzierea lui One UI 7 pe flagship-uri mai vechi. Pare că producătorul sud-coreean încearcă să grăbească lucrurile și va oferi update-uri software mai rapid în viitor.



