Săptămâna trecută aflam că OnePlus ar urma să lanseze un prim smartphone „Ultra” în acest an. E vorba despre OnePlus 10 Ultra, schițe cu acest model făcându-și apariția într-un brevet înregistrat de către companie în trecut. Ei bine, cei de la LetsGoDigital au creat acum randări concept detaliate pentru OnePlus 10 Ultra bazându-se pe cele mai noi scăpări. Iată detalii.
Din câte observăm, partea din față nu diferă foarte mult față de OnePlus 10 Pro. Avem aici un display curbat cu margini foarte înguste și un decupaj bulină pentru camera selfie în partea de sus. Butoanele de volum se află lateral, în partea stângă, iar în dreaptă se află atât butonul lock / unlock, cât și slider-ul pentru schimbarea profilelor de sunet.
În spate se află un modul de cameră generos, similar cu cel regăsit și în cazul lui OnePlus 10 Pro. Există însă aici schimbări hardware notabile, conform zvonurilor. Ar fi integrat aici un senzor principal de 48 MP principal, unul de 48 MP ultra-wide, dar și o cameră telephoto. De asemenea, telefonul ar sosi cu cipsetul de imagine MariSilicon X, dezvoltat de către OPPO. Totodată, conform scăpărilor, smartphone-ul ar fi capabil de zoom optic 5X.
La interior ne așteptăm să vedem noul cipset Snapdragon 8 Gen1+ de 4nm, construit de către TSMC. Totodată, ar putea fi primul telefon din portofoliul OnePlus care sosește cu Android 12 și interfața OxygenOS 12 cu cod sursă ColorOS de la OPPO. Momentan doar atât cunoaștem despre OnePlus 10 Ultra, telefonul aflându-se încă în dezvoltare.
Se zvonea la un moment dat că el ar sosi și cu un display secundar în spate, însă acesta nu apare în randări.