OnePlus 13 anunţat oficial: baterie URIAȘĂ, Snapdragon 8 Elite, două camere cu senzori Sony Lytia

6.586 ori
<b>OnePlus 13 anunţat oficial: baterie URIAȘĂ, Snapdragon 8 Elite, două camere cu senzori Sony Lytia</b>OnePlus 13 a devenit oficial în ultima zi din octombrie 2024 şi în sfârşit avem un flagship cu baterie MARE. Vorbim despre o baterie de 6000 mAh, dar întreg pachetul de dotări sună tentant, sincer să fiu. Are ecran de peste 6.8 inch în diagonală

OnePlus 13 a devenit oficial în ultima zi din octombrie 2024 şi în sfârşit avem un flagship cu baterie MARE. Vorbim despre o baterie de 6000 mAh, dar întreg pachetul de dotări sună tentant, sincer să fiu. Are ecran de peste 6.8 inch în diagonală, până la 24 GB RAM şi 1 TB stocare. Rămâne în vigoare şi optica Hasselblad şi avem şi două camere foto cu senzori Sony Lytia.

Design şi display

OnePlus 13

Telefonul are certificare IP68 şi IP69, fiind rezistent la apă şi praf. Are un corp fabricat din sticlă şi metal, cu spate uşor curbat şi o cameră circulară nu chiar centrată, ci mai degrabă spre stânga. Butonul Mute slider e încă prezent pe rama din aluminiu şi avem cititor de amprente ultrasonic integrat în ecran. Cântăreşte 210 grame şi măsoară 8.5 mm în talie. Va sosi pe alb, albastru cu piele sintetică şi Obsidian, adică gri/negru. IP69 înseamnă protecţie la apă foarte fierbinte şi jeturi de apă. 

OnePlus 13

Ecranul este un OLED de 6.82 inch, cu rezoluţie 2K (1440p). E produs de BOE şi este mai degrabă plat, decât curbat. E un panou LTPO, deci face trecerea dinamic între refresh rate de 1 Hz şi 120 Hz. A primit rating A++ de la DisplayMate, stabilind 21 de recorduri legate de tehnologia display-ului. Are şi Dolby Vision şi până la 4500 de nits de luminozitate. 

Hardware

  • Display: 6.82 inch, OLED, 2K, 10 bit, 1440p
  • Procesor: Snapdragon 8 Elite
  • RAM: până la 24 GB LPDDR5X (porneşte de la 12 GB)
  • Stocare: până la 1 TB UFS 4.0 (porneşte de la 256 GB)
  • Baterie: 6000 mAh, încărcare pe fir la 100W, 50W wireless
  • Camera Selfie: 32 MP
  • Camera principală: 50 MP Sony LYT 808 + 50 MP ultrawide + 50 MP telephoto cu zoom optic 3X
  • Conectivitate: Wi-Fi 7, 5G, Bluetooth 5.4, NFC, USB-C 3.2, infraroşu
  • Altele: vapor chamber nou, de 9925 mm2, difuzoare stereo, 4 microfoane

Cameră

OnePlus continuă parteneriatul cu suedezii de la Hasselblad (prima companie care a pus o cameră pe Lună). La bord găsim o cameră principală de 50 de megapixeli, cu senzor Sony LYT-808, cu stabilizare optică, cu lungime focală de 23 mm şi deschidere F/1.6. I se alătură un senzor Samsung JN5 ultrawide de 50 de megapixeli, cu distanţa focală de 15 mm. Are şi deschidere F/2.0.

OnePlus 13

Apoi vine o cameră Sony LYT-600 telephoto periscop de 50 de megapixeli, cu senzor Sony LYT-600, cu stabilizare optică şi deschidere F/2.6. Are distanță focală de 73 mm. Avem parte şi de algoritmi Hasselblad Master, aceiaşi de pe seria OPPO Find X8. Camera selfie are rezoluţie de 32 MP. Are senzor Sony IMX615 şi deschidere F/2.4. 

Altele

OnePlus 13 va rula ColorOS 15 bazat pe Android 15 în China, dar în varianta globală va sosi cu OxygenOS 15. 

Preţ şi disponibilitate

OnePlus 13 costă 631 dolari (2888 lei) în versiunea cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare. Varianta cu 12 GB RAM şi 512 GB stocare costă 688 dolari (3149 lei), iar cea cu 16 GB RAM şi 512 GB stocare este 744 dolari (3405 lei). Modelul de top, cu 24 GB RAM şi 1 TB stocare ajunge la 842 dolari (3854 lei). 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×