OnePlus 15 primește unboxing oficial înainte de debut; Noul design, în lumina reflectoarelor

1.262 ori
<b>OnePlus 15 primește unboxing oficial înainte de debut; Noul design, în lumina reflectoarelor</b>OnePlus 15 este unul dintre cele mai așteptate flagship-uri ale toamnei, mai ales că va sosi global la începutul lunii noiembrie. Am aflat câteva detalii legate de acesta, compania începând o campanie de teasing încă de acum câteva săptămâni

OnePlus 15 este unul dintre cele mai așteptate flagship-uri ale toamnei, mai ales că va sosi global la începutul lunii noiembrie. Am aflat câteva detalii legate de acesta, compania începând o campanie de teasing încă de acum câteva săptămâni. L-am văzut în clipuri hands-on, iar acum iată că a primit și un clip de unboxing oficial. Iată-l:

În lumina reflectoarelor se află noul design și nuanța Sand Storm ce implică un spate realizat din fibră de sticlă, cu finisaj mat. Clipurile din trecut se concentrau pe procesul de producție al telefonului, ce implică un proces avansat de colorare și finisare. Asta va conferi smartphone-ului extra-rezistență (de 1.3x mai mare față de titaniu, aparent).

Se schimbă designul modulului foto odată cu acest model. Avem și o cameră fără aportul Hasselblad, urmând să aducă o soluție de procesare dezvoltată in-house de către OnePlus și anume tehnologia DetailMax Engine. Telefonul primește ecran OLED de 6.78 inch în diagonală, de 165Hz. Are buton „Plus Key” pentru scurtături, iar bateria va fi uriașă, de 7000 mAh sau chiar 7500 mAh.

Revenind la acest video de unboxing, observ că terminalul sosește într-o cutie de culoare roșie, iar în pachet se află si o husă crem, ce merge în tandem cu noua nuanță Sand Storm. În Europa nu vom primi încarcător în cutie, după modelul predecesorului.

Lansarea ar avea loc pe 13 noiembrie, conform zvonurilor ajunse pe web. Rămâne totuși de văzut dacă sosește mai devreme în China și dacă compania va oferi oficial informații legate de debutul global.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×