Iată că ne apropiem cu pași repezi de lansarea lui OnePlus 15T, cel mai compact și puternic flagship din portofoliul companiei. Am avut parte de leak-uri în ultimele săptămâni, am aflat o parte din specificațiile sale și chiar informații legate de design, dar acum telefonul apare în fotografii hands-on clare. Pare că a fost prezentat într-un livestream oficial, unde compania a oferit primele detalii cu privire la design și câteva dintre caracteristicile principale.
Noul model pare că sosește în 3 nuanțe atractive: Pure Cocoa, Relaxing Matcha și Healing White Chocolate. Varianta albă pare să fie cea mai specială întrucât OnePlus folosește un proces numit „micro-arc oxidation” pentru vopsirea ramei metalice și a și panoului spate. Rezultatul este o suprafață albă uniformă, cu un aspect premium. Celelalte două utilizează sticlă mată de tip AG, concepută pentru a reduce amprentele și pentru a oferi o textură plăcută la atingere.
Designul rămâne minimalist, cu margini rotunjite și un modul foto care nu iese foarte mult în relief. OnePlus pune mare accent pe ergonomie, terminalul având 71.82 mm lățime, deși cântărește în jur de 194 de grame. Deși nu e tocmai ușor pentru un model compact, compania susține că distribuția greutății e bine echilibrată, iar sub capotă apare și o baterie generoasă, de 7500 mAh.
Frontal regăsim un ecran plat de 6.32 inch în diagonală, cu margini ultra-înguste. Alimentarea bateriei generoase se realizează la 100W pe fir, respectiv 50W în regim wireless. Apare și funcția bypass charging pentru încărcare. În ceea ce privește camerele, OnePlus a confirmat prezența unui senzor telephoto îmbunătățit, dar restul specificațiilor nu au fost încă dezvăluite. Pare că primim și senzor de amprentă ultrasonic, vibrații haptice îmbunătățite, difuzoare stereo și certificări IP66, IP68 și IP69 pentru rezistență la apă și praf.
Lansarea oficială e așteptată în decursul acestei luni în China, dar nu e clar dacă vedem flagship-ul compact la nivel global. E posibil să fie prezentat și în alte regiuni sub numele OnePlus 15s (ca succesor pentru OnePlus 13s).








