Viitorul OnePlus 15T începe să prindă contur înainte de lansarea oficială, iar compania a publicat deja câteva indicii despre specificațiile sale. Modelul este așteptat în prima parte a lui 2026 și pare să mizeze pe o combinație de baterie foarte mare, performanță de top și certificări extinse de rezistență. Deși lansarea este anticipată inițial pentru India, un astfel de model ajunge de regulă ulterior și pe piața europeană, inclusiv în România.
Unul dintre elementele principale este bateria de 7.500 mAh, confirmată chiar de Li Jie Louis, președintele OnePlus China. Aceasta ar urma să suporte încărcare rapidă de 100W prin cablu și 50W wireless și ar utiliza tehnologia Glacier Battery, dezvoltată de companie pentru o gestionare mai eficientă a energiei și temperaturii. Comparativ, OnePlus 13T lansat în 2025 avea o baterie de 6.260 mAh și încărcare de 80W. În același timp, în familia actuală, OnePlus 15 integrează o baterie de 7.300 mAh, iar OnePlus 15R ajunge la 7.400 mAh, ceea ce ar face din modelul 15T unul dintre cele mai bine echipate telefoane ale seriei la acest capitol.
Producătorul mai susține că noul model va oferi un set extins de certificări pentru protecție la apă și praf: IP66, IP68, IP69 și IP69K. Compania afirmă că ar fi în prezent singurul flagship compact care oferă simultan aceste standarde. Pentru comparație, generația anterioară OnePlus 13T avea doar certificare IP65.
La capitolul display, OnePlus 15T ar urma să vină cu un ecran de 6,32 inci, rezoluție 1.5K și rată de refresh de 165 Hz, orientată spre utilizatorii care pun accent pe fluiditate, inclusiv în gaming. Telefonul ar fi echipat cu procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5, alături de configurații care ar putea ajunge până la 16 GB RAM și 1 TB stocare internă.
Configurația foto ar include două camere pe spate, fiecare de 50 MP. Camera principală ar utiliza senzorul Sony Lytia 700, iar cea secundară ar integra senzorul Samsung JN5.
În ceea ce privește prețul, estimările pentru piața indiană indică un interval între 59.999 și 75.000 rupii indiene. Aceasta ar însemna aproximativ 670 – 840 euro. Dacă modelul va ajunge și pe piața europeană, inclusiv în România, poziționarea ar putea fi similară cu cea a actualelor flagship-uri OnePlus din segmentul superior.


