OnePlus 15T urmează să fie lansat în curând. Primele informații oficiale au apărut pe weibo, fiind un terminal recomandat pentru cei ce preferă telefoanele compacte. Detalii despre acest model am aflat de-a lungul ultimelor săptămâni, iar acum OnePlus confirmă că lansarea va avea loc curând. Compania pare gata să aducă în prim-plan un flagship compact, dar fără compromisuri la capitolul performanță. Mai jos avem detalii!
Confirmarea vine chiar de la Shuai Lan, lider al comunității OnePlus, care a menționat într-un clip recent că modelul 15T va debuta în scurt timp. Cel mai probabil, lansarea în China va avea loc în martie. Nu e încă clar dacă sosește la nivel global, dar e posibil să debuteze sub o variantă rebranduită, ca succesor direct pentru OnePlus 13s. Nici designul nu ar suferi modificări mari față de predecesor, dar apar îmbunătățiri la nivel de hardware.
Zvonurile indică un ecran OLED de 6.32 inch în diagonală, cu rezoluție 1.5K și refresh rate generos, de 165Hz. Sub capotă ar putea găzdui noul Snapdragon 8 Elite Gen 5, alături de până la 16GB RAM LPDDR5x și stocare UFS 4.1 de până la 1TB. Interesant este și zvonul despre bateria de aproximativ 7.500 mAh, cu încărcare rapidă pe fir la 100W și suport pentru încărcare wireless. Evident, bateria va folosi tehnologie Si/C (Siliciu-Carbon).
Cât despre captura foto, se discută despre un senzor principal de 50 MP sau chiar 200 MP, cu stabilizare optică, alături de o cameră telephoto de 50 MP și un senzor selfie de 32 MP. Telefonul va rula Android 16, iar sub panou s-ar afla un senzor pentru amprente ultrasonic. Pentru piața globală, se vehiculează deja un OnePlus 15s, posibil bazat pe 15T, dar cu diferențe la nivel de camere.
Rămâne de văzut când sosește și cât va costa acest flagship compact. Pare că va rivaliza cu Xiaomi 17, Galaxy S26, iPhone 17 Pro.



