OnePlus 8 Pro se lasă admirat în varianta de culoare "Ultramarine Blue"

1.965 ori
<b>OnePlus 8 Pro se lasă admirat în varianta de culoare "Ultramarine Blue"</b>Cu mai puțin de 2 săptămâni rămase până la debutul lui OnePlus 8 Pro descoperim faptul că leak-urile continuă, de această dată cu noi randări oficiale menite să prezinte variantele de culoare în care va sosi flagship-ul

Cu mai puțin de 2 săptămâni rămase până la debutul lui OnePlus 8 Pro descoperim faptul că leak-urile continuă, de această dată cu noi randări oficiale menite să prezinte variantele de culoare în care va sosi flagship-ul. Știam că telefonul va sosi pe o nuanță de verde intitulată "Glacier Green", dar acum avem ocazia să admirăm și culoarea exclusivă numită "Ultramarine Blue" care arată foarte bine la prima vedere.

OnePlus 8 Pro

Aceste imagini sosesc prin intermediul celor de la winfuture.de și din punct de vedere al design-ului se confirmă elementele anterior semnalate, de la ecranul cu decupaj bulină pentru camera selfie și până la setup-ul foto quad-camera din spate. Acesta din urmă include 3 senzori într-un modul orizontal în zona superioară și chiar lângă avem senzorul cu numărul 4 și o bandă îngustă pe care apare bliț-ul LED dual-tone și ceea ce pare a fi telemetrul laser pentru focalizare.

OnePlus 8 Pro

Sunt confirmate și alte dotări precum procesorul Snapdragon 865, memoria LPDDR5 RAM și stocarea UFS 3.0. OnePlus 8 Pro va avea un ecran mai puțin curbat decât predecesorul, un panou AMOLED de 6.78 inch cu rată de refresh de 120Hz și luminozitate maximă de 1300 nits. Va include și un modem 5G la bord, iar în spate setup-ul foto are următoarea componență: 48 mpx (IMX689, 1/1.43") + IMX586 (ultra-wide) + 8 mpx (telephoto, zoom optic 3x) + senzor de 5 mpx (folosit pentru captura de date despre culoare).

CEO-ul OnePlus a promis că acest nou telefon va sosi la un preț de sub 1000 dolari și aflați că pe lângă nuanța "Ultramarine Blue" vom primi și variantele "Onyx Black", respectiv "Glacial Green". Lansarea are loc pe 14 aprilie. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×