OnePlus ne oferea un teaser cu câteva zile în urmă cu privire la un eveniment cosmic rar, ce avea să se desfăşoare pe 30 martie. Ei bine azi aflăm că a fost vorba despre un curcubeu nocturn, un aşa numit Moonbow, pe care telefoanele din seria OnePlus 9 l-au surprins în plină glorie. Avem detalii mai jos.
Fenomenul Moonbow este foarte rar şi aproape imposibil de văzut cu ochiul liber. El a fost recreat de OnePlus pentru a surprinde #TrueColors ale lunii pline, folosind telefoanele din seria OnePlus 9. OnePlus a recreat curcubeul nocturn folosind proiecţii luminoase, care traversează un perete de ceaţă sub lumina lunii pline. Astfel a fost creat un Moonbow în Londra, în fața Tower Bridge. Pentru simularea fenomenului a fost nevoie de 12 ore pentru construcţie, 60 de tone de apă pe oră folosite în mod prietenos cu mediul şi un proiector puternic, de 20.000 de lumeni.
În mod normal un curcubeunocturn se produce doar natural, iar atunci lumina este de obicei prea slabă pentru că ochiul uman să discearnă culorile sale. Totuşi, folosind noua camera cu tehnologie Hasselblad de pe telefoanele OnePlus 9, culorile şterse ale curcubeului au devenit mai bine calibrate şi vizibile prin lentila camerei, astfel că fenomenul poate fi observat mai bine. OnePlus promovează intens telefoanele noi prin prisma calibrărilor de culoare făcute de partenerul Hasselblad, firma suedeză cu multe decenii de experienţă în spate. Compania a pus de altfel o cameră pe Lună, în cadrul misiunii de aselenizare.
În următoarele 4 săptămâni vor mai avea loc proiecte de gen şi teme săptămânale: True Atitude, True Love, True Freedom şi True You. În fiecare săptămână fotograful Hasselblad, Julius Hirtzberger, va alege câștigătorul care va primi un telefon OnePlus din seria 9 și alte surprize.
Veţi putea şi participa la competiţia True World Experience, unde 6 castigatori vor avea şansa de a călători pe unul dintre cele 6 continente, documentând totul pe un OnePlus 9. Pentru a participa la competiția #TrueColors, utilizatorii trebuie să partajeze imaginile pe Instagram folosind hashtag-ul #TrueColors. Mai multe detalii sunt disponibile pe @OnePlus_România.