OnePlus 9 Pro în varianta globală apare rulând ColorOS 12, un nou pas din fuziunea OPPO-OnePlus

1.396 ori
<b>OnePlus 9 Pro în varianta globală apare rulând ColorOS 12, un nou pas din fuziunea OPPO-OnePlus</b>Printre cele mai notabile anunțuri din zona smartphone petrecute acum în 2021 avem desigur și fuziunea dintre OnePlus și OPPO, proces demarat în luna iunie a acestui an și așteptat să treacă la următorul pas din 2022

Printre cele mai notabile anunțuri din zona smartphone petrecute acum în 2021 avem desigur și fuziunea dintre OnePlus și OPPO, proces demarat în luna iunie a acestui an și așteptat să treacă la următorul pas din 2022. Anul viitor cele două companii vor lansa un sistem de operare unificat pentru terminalele OnePlus și OPPO, fiind dezvăluită informația că primul smartphone cu acest nou release software va fi unul semnat OnePlus.

Așa cum spune și titlul postării de față, astăzi în online a fost descoperit un OnePlus 9 Pro în varianta globală rulând ColorOS 12 în loc de OxygenOS, un telefon din Indonezia cu numărul de model LE2121. Acesta pare a fi parte dintr-un beta test organizat pe varianta internațională a telefonului, dar pentru moment nu știm când și dacă publicul global va primi ColorOS 12 pe telefoanele OnePlus.

OnePlus 9 Pro

Spunem asta pentru că planul implică ca începând de anul viitor telefoanele OnePlus să primească o actualizare upgrade la hibridul rezultat dintre OxygenOS și ColorOS. Acest release va păstra ADN-ul OxygenOS, optând pentru o experiență de utilizare actualizată, curată. Vom avea suport pentru deblocare bootloader și dorința este ca procesul de integrare să fie finalizat înainte de următorul mare update Android din 2022, adică Android 13.

Ca o paranteză, cei din China vor primi ColorOS pe actualele telefoane OnePlus, după cum vă informam aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×