OnePlus 9 și OnePlus 9 Pro vor avea baterii de 4500 mAh și încărcătoare la pachet; Vedem o randare nouă

1.749 ori
<b>OnePlus 9 și OnePlus 9 Pro vor avea baterii de 4500 mAh și încărcătoare la pachet; Vedem o randare nouă</b>La scurt timp de la apariția într-un clip video hands-on, iată că OnePlus 9 Pro bifează astăzi o nouă scăpare. Aflăm faptul că atât OnePlus 9 cât și OnePlus 9 Pro vor sosi cu o baterie de 4500 mAh la interior

La scurt timp de la apariția într-un clip video hands-on, iată că OnePlus 9 Pro bifează astăzi o nouă scăpare. Aflăm faptul că atât OnePlus 9 cât și OnePlus 9 Pro vor sosi cu o baterie de 4500 mAh la interior, o unitate dual-cell care va contribui la o alimentare mult mai rapidă. Deși nu se cunoaște exact puterea de alimentare, zvonurile recente par a sugera faptul că se va livra aici tehnologia de încărcare la 65W. 

OnePlus 9 Pro

Pe lângă această informație sosită astăzi online, avem și o randare proaspătă de la celebrul designer Ben Geskin care s-a folosit de fotografiile hands-on anterior apărute pentru a ne oferi o privire mai detaliată asupra variantei OnePlus 9 Pro. Design-ul pare destul de curat aici, cu același ecran curbat spre laturi, cameră decupată și cu un modul foto dreptunghiular în spate însoțit de logo-ul Hassleblad.

O dotare bătută în cuie este procesorul Snapdragon 888 de la interior. Se vehiculează că pe OnePlus 9 vom vedea un panou Full HD+ de 6.55 inch, în timp ce varianta Pro face trecerea la un ecran de 6.78 inch și cu rezoluție WQHD+. Ambele vor oferi o rată de refresh de 120Hz și vor rula Android 11 din fabrică. 

Cel mai probabil se păstrează scanner-ul de amprente optic din ecran și configurațiile cu până la 12 GB RAM, 256 GB stocare flash. Un alt detaliu menționat aici este că varianta Pro va oferi alimentare wireless la 45W. Lansarea ar putea avea loc chiar luna viitoare și vom primi încărcătoare la pachet.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×