La doar câteva ore distanță de la aflarea veștii că OxygenOS va fuziona cu soluția ColorOS și că flagship-urile OnePlus vor beneficia de 3 upgrade-uri majore Android, iată că vin detalii despre următorul telefon al companiei chineze. Vorbim despre OnePlus 9T, un smartphone așteptat să debuteze aparent în trimestrul 3 al acestui an, poate chiar în octombrie atunci când se împlinește un an de la lansarea lui 8T.
Sunt mari șansele ca și de această dată să avem un singur model din această serie "T" fără o variantă Pro. Cât despre dotări, se vehiculează faptul că OnePlus 9T va opta pentru un panou flexibil Samsung E4 AMOLED LTPO cu rezoluție Full HD+ și rată de refresh variabilă până la 120Hz. La interior vom găsi procesorul Snapdragon 888 și configurații cu 8 sau 12 GB RAM.
De asemenea, se pregătesc noutăți și la capitolul cameră - evoluând astfel parteneriatul cu Hasselblad odată cu integrarea unei camere foto principale de 108 mpx într-un setup quad. Pe partea software se pare că vom avea livrat ColorOS 11 și Android 11, urmând ca actualizarea la Android 12 să fie livrată ulterior pe smartphone.