OnePlus pare că va fi următoarea companie chineză ce intră în „cursa bateriilor mari”. HONOR, realme și Xiaomi s-au arătat interesați în ultimul timp de astfel de terminale ce folosesc baterii Si/C, debutând chiar variante interesante, precum Honor Power, până acum. Ei bine, tipster-ul Digital Chat Station susține că OnePlus pregătește un model cu baterie generoasă, ce va face parte dintr-o așa-zisă serie „Turbo”. Mai jos avem detalii!
Acest lineup pregătit de OnePlus ar include telefoane high-midrange. Practic, un soi de alternativă la seria Redmi Turbo de la Xiaomi, dar sub umbrela OnePlus. Un detaliu interesant este prețul vehiculat. Primul model din această serie ar costa în jur de 2000 de yuani în China, adică aproximativ 280 de dolari. Compania ar plasa astfel produsul în zona consumatorilor ce își doresc performanță și autonomie mare, la un preț competitiv.
În paralel se pregătește și lansarea lui OnePlus 15, flagship-ul companiei care va sosi fără branding Hasselblad în acest an. Va primi în schimb tehnologie DetailMax Engine. E în lucru și seria Ace 6, aparent, toate aceste modele urmând să sosească în China până la finalul acestui an.
Din păcate, nu e clar dacă vom vedea la nivel global un smartphone OnePlus cu baterie generoasă. Legislația UE e destul de strictă, iar multe terminale comercializate la nivel global nu depășesc 6500-7000 mAh. Rămâne de văzut dacă apar modificări în ceea ce privește legislația sau dacă companiile aleg să modifice specificațiile pentru a se supune regulamentului UE în ceea ce privește capacitatea bateriilor ce pot fi integrate pe un smartphone.