OnePlus Nord 6 apare în baze de date internaționale; Pare că sosește curând în India, iar ulterior în Europa

1.314 ori
<b>OnePlus Nord 6 apare în baze de date internaționale; Pare că sosește curând în India, iar ulterior în Europa</b>OnePlus pare că pregătește lansarea următorului Nord important. Discutăm despre Nord 6, model ce pare a fi de fapt un OnePlus Turbo 6 (deja lansat în China) rebranduit la nivel global. De asemenea, pare că modelul Turbo 6V ar putea fi lansat drept

OnePlus pare că pregătește lansarea următorului Nord important. Discutăm despre Nord 6, model ce pare a fi de fapt un OnePlus Turbo 6 (deja lansat în China) rebranduit la nivel global. De asemenea, pare că modelul Turbo 6V ar putea fi lansat drept Nord CE 6 la nivel internațional. Detalii avem mai jos!

OnePlus Nord 6 a apărut recent în mai multe baze de date ale instituțiilor de certificare la nivel global, printre care SIRIM (Malaezia), GCF și TDRA. De obicei terminalele apar aici cu puțin înainte de lansarea oficială, așa că nu ar fi deloc surprinzător ca terminalul să fie prezentat în următoarele zile / săptămâni. 

Dacă Nord 6 va moșteni hardware-ul lui Turbo 6, discutam despre un procesor Snapdragon 8s Gen 4, până la 16 GB RAM și 512 GB de stocare rapidă. În China modelul Turbo 6 are baterie de 9000 mAh, dar ne așteptăm la o unitate mai mică în cazul variantei Nord 6 comercializată în Europa. În rest, terminalul are parte de certificări IP66, IP68, IP69 și IP69K, ceea ce sugerează că avem de-a face cu un terminal rezistent la apă, praf, temperaturi extreme, respectiv cădere.

Turbo 6 are parte de un panou AMOLED de 6.78 inch în diagonală, cu luminozitate de până la 1800 nits în peak, refresh rate de 165Hz, rezoluție Full HD+. Are difuzoare stereo, rulează Android 16, vine cu cameră de 16 MP selfie și un setup foto ce implică un senzor principal de 50 MP în spate, cu OIS, ce filmează 4K până la 60 FPS. 

Softul ar urma să fie OxygenOS, spre deosebire de ColorOS folosit în China. Terminalul bifează și Wi-Fi 7 dual-band, Bluetooth 5.4, NFC pentru realizarea de plăți contactless, dar și un senzor pentru amprente optic, integrat sub panou. 

Acum, rămâne de văzut când va fi prezentat oficial OnePlus Nord 6. Pare că ar putea sosi mai devreme față de predecesor, întrucât Nord 5 era anunțat în luna iulie a anului 2025.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×