>OnePlus Nord are confirmat procesorul Snapdragon 765G, iar primele 100 unități ale telefonului au fost deja vândute la precomandă

OnePlus Nord are confirmat procesorul Snapdragon 765G, iar primele 100 unități ale telefonului au fost deja vândute la precomandă

2.393 ori
<b>OnePlus Nord are confirmat procesorul Snapdragon 765G, iar primele 100 unități ale telefonului au fost deja vândute la precomandă</b>La o zi distanță de la confirmarea faptului că numele următorului telefon mid-range OnePlus va fi OnePlus Nord, iată că astăzi mai sosește o confirmare în online. Aflăm prin intermediul celor de la Qualcomm

La o zi distanță de la confirmarea faptului că numele următorului telefon mid-range OnePlus va fi OnePlus Nord, iată că astăzi mai sosește o confirmare în online. Prin intermediul celor de la Qualcomm aflăm că într-adevăr Snapdragon 765G va fi procesorul regăsit la interiorul acestui nou smartphone, un cipset din zona mid-range dezvoltat pe arhitectură de 7nm și pe care multe companii îl aleg în detrimentul lui Snapdragon 865 grație prețului mai mic.

Acum și firma chineză OnePlus îl va aduce pe un telefon din portofoliu, iar pe lista sa de dotări se vehiculează că vom mai avea ecran AMOLED cu rată de refresh de 90Hz și configurații cu 6 sau 8 GB RAM și 128 GB stocare flash. Bateria va suporta alimentare rapidă la 30W, iar în spate am putea vedea o cameră foto triplă sau poate quad.

Odată cu această confirmare aflăm și faptul că OnePlus a demarat un program limitat de pre-comandă, primele 100 unități ale telefonului OnePlus Nord fiind deja comandate în mai puțin de 1 minut. Potrivit site-ului oficial, precomanda costă 20 euro și va fi returnată în contul de utilizator sub formă de voucher pentru comanda finală a telefonului în momentul când devine disponibil.

Cei care precomandă astfel vor primi și un cadou surpriză. Următoarea rundă limitată de precomenzi va avea loc 8 iulie, programul fiind deschis și pentru comanda în România. Runda finală de precomandă este programată pe 15 iulie atunci când vom avea la dispoziție 24 de ore pentru a achiziționa telefonul. Detalii extra găsiți aici

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×