După lansarea globală a flagship-ului OnePlus 13 și a mignonului OnePlus 13R din China, OnePlus urmează să se concentreze pe noi modele midrange. Azi discutăm despre OnePlus Nord CE 5, un telefon accesibil ce urmează să sosească undeva în luna iunie, conform informațiilor ajunse pe web. Ar avea baterie mare, design de iPhone 16 și un procesor MediaTek de generație nouă sub capotă. Mai jos avem detalii.
Nord CE 5 a primit deja certificări în India, semn că sosește la nivel global curând. Apare sub numele de cod CPH2717 și pare că va aduce un display OLED plat, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Sub capotă apare un procesor MediaTek Dimensity 8350, model anunțat la finalul lunii martie. Vine cu baterie de 7100 mAh, iar alimentarea se va realiza rapid, la 80W pe fir.
În spate apare un setup foto al cărui design duce cu gândul la iPhone 16. Apare aici un senzor principal de 50 MP (Sony Lytia LYT-600) + o cameră ultrawide cu senzor Sony IMX355, de 8 MP. În față există o cameră selfie de 16 MP. Terminalul ar primi 8 GB de memorie RAM și 256 GB de stocare, senzor pentru amprente optic, emițător infraroșu, slot SIM hibrid ce suportă carduri microSD. De partea audio s-ar ocupa un singur difuzor.
Pe lângă acest model, compania pregătește și debutul lui OnePlus Nord 5. El ar fi bazat pe OnePlus Ace 5 Racing Edition, terminal lansat deja în China. Va avea display OLED cu rezoluție 1.5K, procesor Dimensity 9400e, baterie de 7000 mAh și încărcare la 100W pe fir.
Spre finalul lunii mai sau în iunie ar trebui să sosească aceste două noi modele midrange. Rămâne de văzut ce alte informații ies la iveală în următoarele zile.