Unul dintre cele mai subestimate telefoane pliabile a fost OnePlus Open, care a propus un format mai pătrăţos şi mai comod decât un Galaxy Z Fold. Ecranul extern în particular şi construcţia, dar şi camera au făcut o figură frumoasă. Iar acum aflăm detalii despre OnePlus Open 2... care ar putea sfârşi ca un rebranding pentru OPPO Find N5.
Va fi interesant de văzut ce versiune vine la noi, de vreme ce OPPO a început să activeze iar în Europa şi a promis chiar o lansare de Find X8 aici https://www.mobilissimo.ro/stiri-telefoane/oppo-find-x8-pro-ultra-va-sosi-in-europa-oppo . Ei bine, acum zvonacul Digital Chat Station e convins că ne aşteaptă şi un pliabil. El are şi detalii despre el şi spune că va sosi cu o diagonală mai mare, o cameră centrată în spate, cu senzor principal de 50 de megapixeli, cu tehnologie Hasselblad Master Tone.
ARe şi camera de 50 MP periscop telephoto, cu zoom optic 3X, dar şi o cameră de 50 MP ultrawide. Bateria va fi una cu capacitate între 5565 mAh şi 5700 mAh, împărţită în două segmente pentru a ţine telefonul subţire. Noul venit va aduce un CPU Snapdragon 8 Elite, încărcare wireless, un port USB-C custom. Ecranul intern ar avea o rezoluţie 2K+.
Aparent talia subţire va fi un selling point şi vorbim aici de puţin peste 9 milimetri, când terminalul este închis. Sursa spune şi că în Europa primim mai degrabă OnePlus Open 2 decât OPPO Find N5.