OnePlus pare să își continue tranziția de la „flagship killer” la brand axat pe viteză și fluiditate. După ce OnePlus 15 a venit cu un ecran de 165Hz, dar rezoluție mai mică (1.5K în loc de 2K ca pe OnePlus 13), acum apar zvonuri despre un viitor model cu rată de refresh de 240Hz. Detalii avem mai jos!
Informația vine de la OnePlus Club, care susține că OnePlus lucrează la un smartphone cu display de 240Hz. Ar fi de două ori mai rapid decât majoritatea ecranelor actuale, inclusiv față de cele de top de pe piață. Asta ar însemna o fluiditate extremă în utilizare, cel puțin în teorie.
Totuși, sunt câteva întrebări evidente: câte aplicații pot beneficia de o asemenea rată de refresh? De asemenea, cum va afecta asta autonomia? Deși ecranele de 120Hz sau 144Hz tras serios de baterie, un panou și mai rapid ar putea cere soluții speciale, fie la nivel de optimizare software, fie prin baterii mai mari sau încărcare mai rapidă.
Deocamdată nu există detalii despre rezoluția ecranului sau când va fi lansat telefonul. Ce știm e că acest model nu va apărea prea curând. Se vehiculează că se fac teste interne și ar putea sosi în „următorii ani”.
Până atunci, pare că OnePlus vrea să-și întărească poziția pe segmentul high-performance, chiar dacă asta înseamnă să își piardă o parte din identitatea inițială.


