Oppo a brevetat un telefon cu cameră plasată sub ecran, 5G și jack de 3.5mm

1.192 ori
<b>Oppo a brevetat un telefon cu cameră plasată sub ecran, 5G și jack de 3.5mm</b>Oppo a intrat pe piața din România în luna mai a acestui an și deține în portofoliu flagship-ul Oppo Find X2 și 3 noi modele Reno anunțate oficial și pe plan local Reno 4 lite, Reno 4 Pro 5G și Reno 4Z (detalii aici). Toate modelele menționate sunt dotate

Oppo a intrat și pe piața din România în luna mai a acestui an și deține în portofoliu flagship-ul Oppo Find X2 și 3 noi modele Reno anunțate oficial și pe plan local Reno 4 lite, Reno 4 Pro 5G și Reno 4Z (detalii aici). Toate modelele menționate sunt dotate cu tehnologie 5G și specificații bune. În plus, Oppo a anunțat și seria A tot în acest an care include smartphone-uri de buget precum Oppo A53, Oppo A72 sau Oppo A31. Prin intermediul site-ului olandez, letsgodigital, aflăm astăzi că firma plănuiește lansarea unui smartphone cu aspect inedit.

La sfârșitul anului 2019, Guangdong Oppo Mobile Telecommunications a depus un brevet de proiectare la CNIPA (China National Intellectual Property Office) pentru un model de smartphone cu un design special. Smartphone-ul are un aspect futurist, având margini foarte subțiri, iar fața prezintă doar ecranul și marginile superioare și inferioare foarte înguste. De altfel, avem un ecran curbat, așa cum Oppo a folosit recent pe Oppo Find X2 / X2 Pro, dar și pe Oppo Reno 4 Pro.

Camera selfie nu este vizibilă,cel mai probabil fiind plasată sub ecran. Oppo a demonstrat, de asemenea, că această tehnologie inedită este posibilă, chiar de mai multe ori în trecut. Vicepreședintele Oppo declarând la acea vreme că imaginea nu era suficient de calitativă pentru a se aplica această soluție. Folosirea acestei tehnologii conferă dispozitivului un aspect elegant, dar am avea și o suprafață mai mare de ecran la dispoziție. Pentru a fi sigur, Oppo a înregistrat un patent pentru același telefon, dar cu cameră perforată în ecran. Dacă tehnologia nu este suficient de dezvoltată, aceștia vor apela la a doua opțiune.

Oppo a mai brevetat și modulul de camere circular, similar cu seria de telefoane Mate 40 de anul acesta. În prezent, compania mai deține un telefon cu sistem circular - Oppo Ace 2, lansat în luna aprilie 2020, dar care nu a ajuns la noi. S-ar putea astfel ca telefonul brevetat de compania chineză să fie chiar Oppo Ace 3.Ultimele modele Oppo Reno lansate excelează pe partea de cameră, observăm în acest caz un setup quad cu trei lentile plasate orizontal, una lângă alta și o altă cameră chiar deasupra acestora. Blițul este situat în partea de jos.

Din păcate, brevetul de design nu conține nicio informație cu privire la camerele utilizate. Ne așteptăm, cel puțin la un obiectiv wide, unul cu unghi ultra-wide și o cameră telephoto. Toate modelele recente ale Oppo dispun de zoom hibrid de cel puțin 5x, posibil implementat și pe acest model, mai ales că protuberanța modulului este destul de mare. Aceasta este întâlnită frecvent la telefoanele ce dispun de un zoom  optic foarte mare. Butoanele fizice prezintă, de asemenea, caracteristici speciale. În partea stângă, telefonul prezintă un buton de volum lung, iar în partea dreaptă regăsim butonul de alimentare. Cu toate acestea, butoanele sunt încadrate în corpul telefonului, aducând un design complet plat.

În partea inferioară este vizibil portul USB tip C și compartimentul SIM. Mai observăm un microfon, un difuzor și surprinzător, un jack de 3.5mm. Această mufă este din ce în ce mai rar întâlnită pe smartphone-uri, dar pare-că Oppo încearcă să o reintroducă, inclusiv pe modelele Reno 4Z și Oppo A53. Telefonul patentat este un dispozitiv proiectat frumos. Combinația dintre corpul subțire,  ecranul edge-to-edge, camera plasată sub ecran și modulul rotund al camerelor de pe spate, conferă dispozitivului un aspect luxos. Nu cunoaștem încă dacă Oppo va lansa acest model pentru moment. Oppo Ace 2 a fost primul smartphone cu încărcare rapidă la 65V (SuperVooC) și încărcare Wireless la 40W. Este deci, posibil, ca următorul telefon lansat de compania chineză să fie Oppo Ace 3.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×