Oppo a anunțat recent noua serie Reno6 în China, formată în mare parte din smartphone midrange și super high midrange. Ei bine, pare-că producătorul pregătește și un nou smartphone low-end. Este vorba despre Oppo A16, terminal ce a primit randări realiste astăzi prin intermediul lui Evan Blass. Aflăm deci culorile în care se va comercializa, dar și câteva detalii privind specificațiile acestui model.
Randările dezvăluie faptul că Oppo A16 va fi disponibil în nuanțe precum negru, alb, bej și albastru În partea din față observăm un breton picătură. Totodată, telefonul are și o bărbie proeminentă în partea de jos, deși muchiile laterale sunt destul de subțiri și elegante. În spate există un setup de camere triplu care ar aduce și funcționalități AI. Modulul este dreptunghiular și conține și un bliț LED. Senzorul de amprente ar fi amplasat lateral. Mai aflăm că telefonul ar măsura 163.78 x 75.62 mm. Telefonul a apărut deja în câteva baze de date și chiar și într-o listare Geekbench. Prin urmare, cunoaștem deja și câteva specificații.
Se pare că Oppo A16 ar avea un ecran de 6.5 inch în diagonală, IPS LCD. La interior s-ar afla un CPU Helio G35 și 4GB de memorie RAM. Bateria ar fi o unitate de 5000 mAh, iar încărcarea s-ar realiza la 10W. Telefonul a obținut 177 de puncte în testul single core și 950 de puncte în cel multi core în cazul testului GeekBench. Ar rula Android 11 cu interfața ColorOS 11.1 aplicată peste, ar aduce conectivitate 4G LTE, WiFi dual-band și Bluetooth.
Conform zvonurilor, ar urma să fie succesorul lui Oppo A15s, model comercializat și pe plan local. Este posibil ca Oppo A16 ă debuteze chiar în luna iulie.