OPPO ar pregăti un Find X10 Pro Mini cu ecran lat și două camere de 200 MP; Lansarea ar putea avea loc în 2027

148 ori 12-10-2026
OPPO ar pregăti un Find X10 Pro Mini cu ecran lat și două camere de 200 MP; Lansarea ar putea avea loc în 2027

Producătorii de smartphone-uri încep să experimenteze tot mai mult cu formatul ecranelor. Modelele wide par să câștige teren, Huawei făcând deja un prim pas prin lansarea lui Pura X View în China. Acum OPPO pare să pregătească modele similare. Recent scriam despre OPPO Reno X, un posibil model cu ecran lat de 6.5 inch în diagonală și margini foarte subțiri. Apar acum informații și despre așa-zisul Find X10 Pro Mini, un soi de camera-phone cu aspect lat. Detalii avem mai jos!

Tipster-ul Digital Chat Station a dezvăluit informații recent. Pare că OPPO testează în prezent un model cu ecran lat într-un format clasic, fără mecanism de pliere. Prototipul folosește un procesor MediaTek de top, posibil Dimensity 9600 Pro, cipset întâlnit pe Find X10 și Find X10 Pro Max.

Interesantă în cazul său ar fi configurația foto. Telefonul ar urma să primească două camere de 200 MP, dintre care una cu obiectiv periscopic pentru zoom optic. Ar fi, așadar, un model orientat spre fotografie, nu doar un experiment în materie de design. În privința numelui, sursa susține că dispozitivul are șanse mari să fie poziționat în categoria Pro. Astfel, ar putea debuta drept OPPO Find X10 Pro, deși denumirea Find X10 Pro Mini este și ea luată în calcul, având în vedere formatul diferit. Niciuna nu este confirmată oficial.

Cât despre lansare, telefonul ar putea fi prezentat în primul trimestru din 2027, alături de pliabilul OPPO Find N7, în China. Rămâne de văzut dacă OPPO va transforma acest proiect într-un produs comercial și, mai ales, dacă formatul lat va reuși să atragă publicul. Sunt curios cât durează până vedem astfel de modele comercializate oficial în Europa, întrucât în China există deja.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>