OPPO dezvoltă propriile automobile electrice, pe care le va lansa în India începând cu 2024

1.490 ori
<b>OPPO dezvoltă propriile automobile electrice, pe care le va lansa în India începând cu 2024</b>OPPO îşi continuă evoluţia şi creşterea şi după fuziunea unor departamente cu OnePlus şi o creştere cu procente bune în vânzările ultimului an, acum e momentul pentru pivotare. Firma din China dezvoltă propriile automobile, pe care le

OPPO îşi continuă evoluţia şi creşterea şi după fuziunea unor departamente cu OnePlus şi o creştere cu procente bune în vânzările ultimului an, acum e momentul pentru pivotare. Firma din China dezvoltă propriile automobile, pe care le va lansa în India în jurul anului 2024.

Se ştie deja de ceva vreme ca BBK Electronics, conglomeratul, care patronează OPPO, realme şi OnePlus are în plan propriile vehicule electrice. Cele 3 companii au înregistrat deja numeroase branduri asociate unor produse de acest tip. Informațiile acestea vin de la un insider indian respectat, Mukul Sharma, care de obicei nu se înşeală.

Portalul indian 91Mobiles, care recent ne-a oferit randări de OnePlus 10 Pro şi Galaxy A33, a partajat informaţii de la insider, care citează surse în cadrul OPPO India. Maşinile se află în dezvoltare şi ar putea debuta pe final de an 2023 sau început de an 2024. Vânzările de maşini electrice din India din prima jumătate a acestui an au ajuns la 6261 de vehicule, deci piaţa e încă mică, la o populaţie de 1.38 miliarde de locuitori. Totuşi, segmentul electric a crescut acolo cu 234% în ultimul an.

Au existat şi finanţări din partea Guvernului şi vouchere speciale. OPPO e doar unul dintre marii producători de telefoane care explorează această zonă, după ce Xiaomi a înfiinţat o ramură auto şi Huawei a colaborat cu mari producători de maşini din China, lansând vehicule electrice cu soluţiile sale la interior.

Cea mai mare ironie este că toate aceste veşti sosesc fix când aflăm că Elon Musk vrea să producă un telefon Tesla. În vreme ce producătorii de telefoane explorează zona auto, gigantul maşinilor electrice explorează zona smartphone.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×