China e o piaţă cât se poate de relevantă pentru segmentul smartphone, deoarece vorbim la urma urmei de cea mai populată țară de pe Terra şi despre o societate cu o pătură de mijloc în creştere. Cu putere mare de cumpărare. Iar acum tocmai ne-au sosit cifre cu privire la top 5 branduri de telefoane midrange în China.
Astfel aflăm că OPPO domină piaţa telefoanelor din China, în segmentul de preţ de 3000-4000 yuan, adică între 1950 şi 2600 de lei. Informaţiile vin de la CNMO, iar cota de piaţă OPPO este impresionantă, pe la 32,47%. Pe locul 2 se află Huawei, la distanţă mare, cu 18,84%, apoi Xiaomi, cu 14,10%. vivo e pe 4, cu 13,37%, apoi HONOR, cu 12,75%.
Apple e abia pe locul 6, cu 4,67%. Aceste cifre se aplică pe semestrul 1 din 2025, în cazul în care vă întrebaţi. De remarcat, că în zona superioară de preţ, între 2600 şi 3900 de lei, Huawei e la şefie, cu 30,98% din piaţă, apoi Xiaomi şi Apple. Dacă sărim de 3900 de lei deja Apple nu mai are rival. Chinezii sunt ca de obicei naţionalişti şi preferă brandurile locale, dar se uită şi la statut, deoarece să ai iPhone în China e important şi pentru ei imaginea publică e cea care contează.
Practic, Apple vinde lux, iar OPPO vinde confort şi familiaritate la preţ mic.






