OPPO Find X5 Pro va primi o versiune cu Snapdragon 8+ Gen1 și ni se pregătește și un pliabil nou din seria Find N

1.149 ori
<b>OPPO Find X5 Pro va primi o versiune cu Snapdragon 8+ Gen1 și ni se pregătește și un pliabil nou din seria Find N</b>De la debutul lui OPPO Find X5 Pro au trecut câteva luni bune, acest flagship fiind anunțat global în februarie și echipat cu procesor Snapdragon 8 Gen1 la bord, asta în timp ce modelul din China a primit și o variantă cu Dimensity 9000

De la debutul lui OPPO Find X5 Pro au trecut câteva luni bune, acest flagship fiind anunțat global în februarie și echipat cu procesor Snapdragon 8 Gen1 la bord, asta în timp ce modelul din China a primit și o variantă cu Dimensity 9000. Azi aflăm prin intermediul celebrului zvonac chinez Digital Chat Station faptul că ni se pregătește un nou model.

Așa cum spune și titlul postării de față, până la final de an vom avea un nou Find X5, un model actualizat care va opta pentru procesorul proaspăt lansat Snapdragon 8+ Gen1 și poate și pentru alte schimbări de ordin hardware. Detaliile sunt puține momentan, dar știrea de astăzi mai include și un alt anunț, acela că OPPo lucrează și la un nou pliabil.

Acesta din urmă va face parte din seria Find N și este cunoscut la nivel intern sub numele de cod "Dragonfly", iar oficial l-am putea vedea la rafturi drept OPPO Find N2. De la acest nou model așteptăm în primul rând o disponibilitate extinsă, asta după ce originalul a rămas exclusiv în China, dar noi am avut ocazia să îl testăm aici, în cazul în care sunteți curioși. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×