La mijloc de săptămână avem parte de noi lansări în zona smartphone, una dintre acestea fiind reprezentată de către Oppo K7x - un telefon de buget cu 5G pe care îl primesc în primă fază doar cei din China. Acesta va fi pus în vânzare din data de 11 noiembrie și costă doar 180 euro în cadrul unei campanii speciale de lansare. Ce ne rezervă pentru acest preț aflați din rândurile următoare.
Din punct de vedere al design-ului acest telefon seamănă cu multe alte modele lansate de-a lungul anului, optând pentru decupaj selfie în ecran, o bărbie generoasă jos și o cameră dreptunghiulară în spate. Apropo de ecran, acesta este un IPS LCD de 6.5 inch cu rezoluție FHD+, rată de refresh de 90Hz și touch sampling rate de 180Hz. Avem densitate de 405ppi și ni se promite o luminozitate maximă de 600nits.
Specificații:
- Display: 6.5 inch IPS LCD, 90Hz, touch sampling rate 180 Hz, 405ppi, 600nits
- Procesor: Dimensity 720
- Configurații: 128 GB stocare + 6 GB RAM
- Cameră selfie: 16 mpx
- Cameră spate: 48 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 2 mpx (macro) + 2 mpx (bokeh)
- Conectivitate: Bluetooth 5.0, USB-C, 5G dual-mode
- Altele: scanner de amprente lateral, jack audio 3.5 mm
- Baterie: 5000 mAh, încărcare la 30W
- Culori: Negru, Albastru
- OS: Android 10 + ColorOS 7.2
Pe lista de dotări găsim și procesorul Dimensity 720 alături de o configurație cu 128 GB stocare și 6 GB RAM. Camera selfie bulină este o unitate de 16 mpx, iar în spate lucrurile stau astfel pe partea foto: 48 mpx + 8 mpx (ultra-wide) + 2 mpx (macro) + 2 mpx (bokeh). Bifăm și prezența unui scanner de amprente lateral, a suportului 5G dual-mode, ba chiar și a unui jack audio 3.5 mm.
Bateria este o unitate de 5000 mAh care se încarcă la 30W via USB-C, iar pe partea software avem Android 10 + ColorOS 7.2. Prețul este de doar 180 euro!