Oppo K9 5G devine oficial! Smartphone midrange cu CPU Snapdragon 768G, cameră triplă și refresh rate de 90Hz

2.717 ori
<b>Oppo K9 5G devine oficial! Smartphone midrange cu CPU Snapdragon 768G, cameră triplă și refresh rate de 90Hz</b>Oppo a anunțat astăzi modelul K9 5G în China, succesor pentru Oppo K7 5G. Noul telefon face parte tot din clasa midrange și are un CPU Snapdragon 768G la interior, același procesor regăsit pe Redmi K30 5G Racing Edition. Noul model are o baterie generoasă

Oppo a anunțat astăzi modelul K9 5G în China, succesor pentru Oppo K7 5G. Noul telefon face parte tot din clasa midrange și are un CPU Snapdragon 768G la interior, același procesor regăsit pe Redmi K30 5G Racing Edition. Noul model are o baterie generoasă, oferă conectivitate 5G și o cameră triplă în spate. Despre Oppo K9 5G avem detalii mai jos.

Oppo K9 5G

Telefonul are un ecran de 6.43 inch în diagonală, AMOLED, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 90Hz. Pentru jocuri acesta dispune de un touch sampling rate de 180Hz, iar raportul de aspect este de 20:9. Sub acest display regăsim și un senzor de amprente, iar camera selfie de 32 MP este integrată într-un decupaj bulină. Aspectul general al telefonului este comun și este disponibil pe negru sau alb gradient. 

La interior regăsim un procesor Snapdragon 768G alături de 8GB de memorie RAM LPDDR4x. Oppo K9 5G aduce și până la 256GB de stocare, dar nu dispune de slot pentru cardurile MicroSD. Totodată, rulează Android 11 cu interfața ColorOS 11.1 aplicată peste direct din cutie. În spate regăsim un setup de camere triplu, acestea fiind integrate într-un modul dreptunghiular. Camera principală are 64 MP și este acompaniată de una ultrawide de 8 MP (cu unghi de 119 grade) și un senzor de 2 MP Macro.

Oppo K9 5G

Bateria de la interiorul lui Oppo K9 5G este o unitate de 4300 mAh, iar telefonul a primit suport pentru încărcare rapidă, la 65W. Pentru o performanță mai bună în gaming Oppo a inclus un sistem de răcire bazat pe lichid, foi de cupru și mai multe straturi de grafit. Din punct de vedere al conectivității terminalul oferă suport dual SIM (5G), Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5.1, GPS, port USB-C și un jack de 3.5 mm pentru căști. Iată și prețurile la care se comercializează în China:

  • Oppo K9 5G, 8GB RAM + 128GB stocare - aproximativ 309 dolari
  • Oppo K9 5G, 8GB RAM + 256GB stocare - aproximativ 339 dolari
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×