La mijloc de săptămână avem o lansare nouă, cea a lui OPPO Reno14 F, smartphone de buget care pune accent pe design, cameră și baterie. Surprinde plăcut prin nuanțele arătoase pe care le adoptă și mă refer aici la roz, verde sau acel albastru cu gradient, iar privit din față are muchii foarte înguste în jurul ecranului.
Avem aici un ecran AMOLED FHD+ de 6.57 inch cu rată de refresh de 120Hz și ni se promite 1400 nits luminozitate atinsă în peak, plus protecție AGC Dragontrail DT-STAR D+. O altă mențiune ce trebuie făcută aici este că ecranul va continua să funcționeze și atunci când ai degetele ude sau porți mânuși.
OPPO Reno14 F ne aduce și procesor Qualcomm Snapdragon 6 Gen1, o soluție nu tocmai spectaculoasă și pe care am văzut-o și pe varianta Reno13 F la început de an. Primim alături un setup triplu în spate cu 50 mpx wide (Sony IMX882, OIS) + 8 mp xultra-wide + 2 mpx macro și o cameră de 32 mpx pentru captura selfie, cu mențiunea că avem autofocus.
O ciudățenie este că OPPO oferă autofocus și pe camera ultra-wide și poate livra captură macro, doar că iată include în setup și o cameră macro slabă de 2 mpx pentru a contribui la număr.




