Oppo Reno5 Pro este certificat de TENAA și aduce un upgrade la capitolul baterie față de predecesor

1.603 ori25-11-2020
Oppo Reno5 Pro este certificat de TENAA și aduce un upgrade la capitolul baterie față de predecesor

La câteva săptămâni distanță de la sosirea certificării TENAA pentru Oppo Reno5, iată că astăzi vine și certificarea modelului Pro din serie. Descoperim faptul că autoritatea chineză tocmai ce a listat telefonul Reno5 Pro în două variante: PDSM00 și PDST00. Deși nu avem o dezvăluire completă a dotărilor și nici imagini pentru noul terminal, reușim să aflăm un detaliu foarte important ce ține de baterie.

Oppo Reno5 Pro 5G

Mai precis, aceste documente marca TENAA scot la iveală faptul că telefonul Oppo Reno5 Pro va dispune de conectivitate 5G, un ecran generos de 6.55 inch și va avea o baterie duală (2x 2125 mAh) pentru un total de 4250 mAh. Vorbim despre o creștere minoră de la cei 4000 mAh de pe Reno4 Pro 5G, dar totuși binevenită. 

Un alt detaliu ce mai iese la iveală este că smartphone-ul are suport dual-SIM și că dimensiunile sale sunt următoarele: 159.7 x 73.2 x 7.6 mm vs. 159.6 x 72.5 x 7.6 mm (Reno4 Pro 5G). Despre varianta standard Reno5 5G am aflat că cine cu ecran OLED de 6.43 inch, baterie de 4200 mAh, 8 sau 12 GB RAM și cameră foto quad în spate.

Lansarea ar putea avea loc luna viitoare. 

Via: gsmarena.com
Taguri: Oppo Reno5 Pro Oppo Reno5 Pro Certificare TENAA Specificatii Pret

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.