Am ajuns în iulie, iar spre finalul acestei luni Samsung va anunța cele mai noi pliabile din portofoliu și anume Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5. Au apărut în imagini promo înainte de debut, dar iată că azi vedem pliabilul tip carte în fotografii hands-on, în exclusivitate. Se pare că zvonurile au fost reale, iar telefonul va adopta o balama nouă, îmbunătățită, care va permite o pliere aproape etanșă a celor două jumătăți de display. Terminalul e comparat cu predecesorul într-una dintre imagini, astfel că observăm și „diferențele” la nivel de design. Mai jos avem detalii.
Fotografiile sosesc prin intermediul tipster-ului Ahmed Qwaider. Acesta le-a încărcat pe Twitter, însă între timp au fost șterse. Din fericire, mai multe publicații le-au salvat înainte ca acestea să dispară. Din câte observăm, telefonul aduce acea balama în stil „picătură de apă”, care permite o pliere aproape etanșă a celor două jumătăți de display. Ea ar oferi rezistență și un look mai estetic pentru smartphone în momentul în care este pliat. În partea de jos se află un port USB-C, un microfon și grile pentru unul dintre cele două speakere.
În următoarea imagine Galaxy Z Fold 5 e comparat cu predecesorul și anume Galaxy Z Fold 4. Din câte observăm, noul model are blițul poziționat lângă modulul foto care conține 3 camere. Spatele este drept, fără curbură lângă balama. Camerele noului model ar fi reprezentate de un senzor de 50 MP principal, unul ultrawide de 12 MP și o cameră telephoto cu senzor de 10 MP, care ar trebui să ofere zoom optic 3X.
Sub capotă vom primi un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, iar terminalul va aduce panou AMOLED de 6.2 inch extern. Cel intern ar avea 7.6 inch, refresh rate de 120Hz și cameră selfie integrată sub panou. Telefonul s-ar vinde în configurații ce implică 12 / 16 GB RAM și 256 GB / 512 GB sau 1 TB de stocare rapidă, UFS 4.0. Bateria lui Galaxy Z Fold 5 are 4400 mAh, iar alimentarea s-ar realiza la 25W pe fir. Ar trebui să aducă și încărcare wireless, GPS, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.3, port USB-C 3.2 și certificare IPX7 pentru rezistență la stropi de apă / praf.
Samsung nu a oferit încă teasere sau o confirmare cu privire la data următorului eveniment Unpacked. Vocile din online spun că noile telefoane vor fi prezentate undeva în jurul datei de 26 iulie, în cadrul unei conferințe organizate în Coreea de Sud. Săptămâna trecută au apărut informații despre așa-zisul Galaxy S23 FE. Pare că acest model va sosi alături de noile pliabile Galaxy Z Fold 5 și Z Flip 5