POCO F3 și POCO X3 Pro se lansează azi în România, în cadrul unui eveniment live pe care îl poți urmări de la ora 11:00

4.742 ori
<b>POCO F3 și POCO X3 Pro se lansează azi în România, în cadrul unui eveniment live pe care îl poți urmări de la ora 11:00</b>Această zi de 5 aprilie ne aduce un eveniment important pe plan local, cel care marchează debutul telefoanelor POCO F3 și POCO X3 Pro - smartphone-uri cu valențe de flagship care optează pentru

Această zi de 5 aprilie ne aduce un eveniment important pe plan local, cel care marchează debutul telefoanelor Poco F3 și Poco X3 PRO - smartphone-uri cu valențe de flagship care optează pentru procesoare Snapdragon de nouă generație. Evenimentul de lansare va fi transmis live pe rețelele de socializare POCO începând cu ora 11:00 și va putea fi urmărit chiar și prin intermediul articolului de față. 

Noile smartphone-uri POCO se remarcă prin camere foto triple/quad, display-urile cu rată de refresh de 120Hz, dar și prin difuzoarele stereo sau bateriile ce suportă alimentare rapidă la 33W. Pe varianta F3 vom întâlni procesorul Snapdragon 870 5G, baterie de 4520 mAh și vom avea configurații cu până la 8 GB RAM și 256 GB stocare UFS 3.1. Telefonul aduce și ecran AMOLED de 6.67 inch.

În schimb, POCO X3 PRO optează pentru un ecran IPS de 6.67 inch și aduce noul procesor Snapdragon 860 4G. Are la rândul său configurații cu până la 8 GB RAM și 256 GB stocare UFS 3.1, iar bateria este mai mare aici, o unitate de 5160 mAh. Evenimentul de astăzi ne va aduce detalii despre sumele la care sosesc aceste noi terminale local, dar și despre eventuale promoții.

Puteți urmări lansarea începând cu ora 11:00 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×