POCO M3 PRO 5G apare în primele randări oficiale; Continuă abordarea dual-tone de culori, acum cu inspirație de la S21

1.447 ori
<b>POCO M3 PRO 5G apare în primele randări oficiale; Continuă abordarea dual-tone de culori, acum cu inspirație de la S21</b>Doar ieri ce aflam faptul că POCO ne pregătește un succesor pentru modelul M3 și iată că acesta deja ni se prezintă în randări oficiale. Imaginile sosesc prin intermediul zvonacului @ishanagarwal și ni-l prezintă

Doar ieri ce aflam faptul că POCO ne pregătește un succesor pentru modelul M3 și iată că acesta deja ni se prezintă în randări oficiale. Imaginile sosesc prin intermediul zvonacului @ishanagarwal și ni-l prezintă pe POCO M3 PRO 5G din mai multe unghiuri și pe mai multe variante de culoare. Ce descoperim privind randările și ce dotări ne rezervă terminalul aflați din rândurile de mai jos. 

POCO M3 PRO 5G

După cum putem vedea, acest POCO M3 PRO 5G reprezintă o evoluție și din punct de vedere al design-ului pentru M3. De această dată se renunță la decupajul picătură în favoarea unui orificiu bulină plasat central care găzduiește camera selfie din ecran. Și muchiile laterale par mai înguste, iar la bază se păstrează bărbia de sub ecran.

POCO M3 PRO 5G

Vedem scanner-ul de amprente fizic plasat lateral, iar în spate se întâmplă o modificare importantă la capitolul look. Deși continuă abordarea dual-tone de culoare, acum zona neagră este plasată vertical în linie cu modulul foto dreptunghiular - element de design care amintește de cum a procedat Samsung cu seria Galaxy S21. Avem aici 3 variante de culoare, printre care negru, galben și albastru, iar acele reflexii ar putea sugera că avem parte de un policarbonat glossy sau poate chiar sticlă.

Descoperim în spate o cameră foto triplă cu bliț dual-tone și legat de dotări, din spusele oficialului POCO de ieri, se pare că vom avea un procesor MediaTek Dimensity la interior, modem 5G și un ecran cu rată de refresh superioară. S-a menționat și mai multă memorie RAM oferită pe acest nou telefon, iar acum aflăm că lansarea sa ar putea avea loc pe data de 18 mai, adică săptămâna viitoare. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×