POCO M3 Pro 5G este acum oficial și vine cu un design evoluat, suport 5G și un ecran cu rată de refresh de 90Hz

1.743 ori
<b>POCO M3 Pro 5G este acum oficial și vine cu un design evoluat, suport 5G și un ecran cu rată de refresh de 90Hz</b>Finalul lunii mai ne aduce iată și lansarea lui POCO M3 PRO 5G, un telefon din zona de buget care după cum indică și numele, vine echipat cu suport pentru conectivitate 5G. Prezintă un design evoluat pentru predecesorul

Finalul lunii mai ne aduce iată și lansarea lui POCO M3 PRO 5G, un telefon din zona de buget care după cum indică și numele, vine echipat cu suport pentru conectivitate 5G. Prezintă un design evoluat pentru predecesorul M3 și aduce și influențe de la Galaxy S21 dacă ne uităm la abordarea modului foto din spate, iar ca variante de culoare avem celebrul galben specific brandului, o nuanță de negru și un albastru electric.

POCO M3 PRO 5G

Noul telefon face trecerea la un ecran IPS LCD de 6.5 inch cu rezoluție Full HD+ și rată de refresh de 90Hz. Avem protecție Gorilla Glass 3 aici, luminozitate maximă de 400 nits și după cum vedeți, un decupaj bulină asociat camerei selfie de 8 mpx. În spate descoperim un setup foto triplu care include o cameră principală de 48 mpx (f/1.8) + 2 mpx (macro) + 2 mpx (bokeh).

O altă schimbare se întâmplă la interior acolo unde întâlnim procesorul octa-core MediaTek Dimensity 700 5G, dar și configurațiile cu 4 sau 6 GB RAM LPDDR4X și 64 sau 128 GB stocare flash UFS 2.2. Poco M3 PRO 5G are și slot microSD, emițător infraroșu pentru a controla dispozitivele din casă, iar în unele regiuni va aduce și NFC pentru plăți rapide.

Specificații POCO M3 PRO 5G:

  • Display: 6.5 inch, IPS LCD, FHD+, 90Hz, 400 nits, Gorilla Glass 3
  • Procesor: MediaTek Dimensity 700 5G
  • Configurații: 4/6 GB RAM LPDDR4X + 64/128 GB stocare UFS 2.2, microSD
  • Cameră selfie: 8 mpx
  • Cameră spate: 48 mpx (wide) + 2 mpx (bokeh) + 2 mpx (macro)
  • Conectivitate: 5G, Wi-Fi dual-band, NFC (în funcție de regiune), emițător infraroșu, USB-C
  • Baterie: 5000 mAh, încărcare la 18W
  • Securitate: deblocare facială, scanner de amprente lateral
  • OS: Android 11 + MIUI 12
  • Culori: negru, albastru, galben

Mai bifăm pe lista de dotări scanner-ul de amprente plasat lateral, portul USB-C de la bază și bateria de 5000 mAh care se încarcă la 18W cu ajutorul încărcătorului de 22.5W inclus la pachet. Startul vânzărilor se dă mâine cu o reducere de 20 euro aplicată prețurilor recomandate pe care le aveți listate mai jos:

  • 4/64 GB: 179 euro
  • 6/128 GB: 199 euro 
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×