POCO nu a lansat momentan în 2022 nici un telefon, dar producătorul nu stă pe loc, dezvoltând noi modele ce urmează să debuteze curând. Cele mai importante terminale ar debuta sub seria POCO X4. Conform zvonurilor, ar exista cel opuțin două modele: POCO X4 5G și X4 Pro 5G. Ele ar fi variante rebranduite din seria Redmi Note 11 și ar urma să debuteze curând la nivel global. Azi au apărut noi certificări pentru varianta Vanilla și pare că debutul va sosi mai curând decât ne-am aștepta, chiar în această lună. Detalii avem mai jos.
Telefonul și-a făcut apariția în baza de date NBTC. Deși listarea nu dezvăluie prea multe detalii hardware, este un pas important prin care terminalele mobile trebuie să treacă înainte de lansare. În mod bizar însă, apare cu numărul de model 2201116PG, asociat și variantei POCO X4 Pro 5G. E posibil totuși să fie o eroare, având în vedere că alte certificări au dezvăluit că telefonul va avea numărul de model 220116PG.
POCO X4 5G ar fi o variantă rebranduită a modelului Redmi Note 11 Pro 5G și după cum ne-a obișnuit compania, ne așteptăm să vedem o schimbare de design în acest caz. El ar sosi cu display generos, de 6.67 inch în diagonală S-AMOLED, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. El va veni cu o cameră selfie de 16 MP integrată în decupaj bulină, dar și un setup triplu în spate ce include un senzor principal de 108 MP, unul de 8 MP ultrawide și unul de 2 MP macro.
La interior s-ar afla un procesor Snapdragon 695, dar și 8 GB de RAM lPDDR4x și până la 256 GB de stocare. Bateria sa este o unitate de 5000 mAh, iar alimentare se va realiza la 67W pe fir. Telefonul ar primi și difuzoare stereo, senzor pentru amprente lateral și slot pentru cardurile microSD.
Având în vedere că telefonul va debuta mai curând decât ne-am aștepta, el ar putea fi chiar primul terminal lansat de către POCO în acest an.