În mod discret a debutat recent un nou model din seria POCO X8. Vorbim azi despre POCO X8s, terminal de dimensiuni compacte, care aduce totuși autonomie solidă și performanțe echilibrate. Acesta devine al 5-lea membru din lineup, alături de POCO X8, X8 Power, X8 Pro și X8 Pro Max. Detalii avem mai jos!
Noul terminal integrează un display LTPO OLED de 6.35 inch, cu rezoluție 1.5K, refresh rate de 120Hz și luminozitate maximă de 3500 nits. Marginile din jurul ecranului măsoară doar 1.18 mm, iar construcția include o ramă metalică. Telefonul are o grosime de aproximativ 8.06 mm și cântărește 187 de grame.
Sub capotă apare procesorul Snapdragon 7 Gen 4, alături de 8 GB sau 12 GB RAM LPDDR5X și 256 GB / 512 GB de stocare UFS 4.0. Rulează Android 16, cu interfața HyperOS 3, și beneficiază de certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Pe partea foto, POCO X8s oferă o cameră principală de 50 MP, însoțită de un senzor ultrawide de 8 MP. Camera selfie are 32 MP, dar nu au fost dezvăluite detalii clare cu privire la senzorul folosit.
Specificații POCO X8s
- Ecran: 6,35 inch LTPO OLED, rezoluție 1.5K
- Tehnologie ecran: Rată de reîmprospătare de 120 Hz, luminozitate maximă de 3.500 niți
- Chipset: Qualcomm Snapdragon 7 Gen 4
- Memorie: 8 GB / 12 GB RAM LPDDR5X, 256 GB / 512 GB stocare UFS 4.0
- Camera frontală: 32 MP
- Cameră duală spate: 50 MP principală, 8 MP ultra-wide
- Baterie: 6.330 mAh, încărcare rapidă la 100W, încărcare inversă prin cablu la 22,5W
- Conectivitate: 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, NFC, USB-C, infraroșu
- Sistem de operare: Android 16 cu HyperOS 3
- Rezistență la apă și praf: IP68
- Grosime: 8,06 mm
- Greutate: 187 grame
Un punct atractiv pentru un astfel de model compact este bateria de 6330 mAh. Avem suport pentru alimentare la 100W pe fir, inclusiv prin standardul PPS, cât și încărcare inversă prin cablu la 22.5W. De asemenea, primim 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, NFC și emițător infraroșu.
Pentru moment telefonul va fi vândut în Vietnam, acolo unde costă aproximativ 440 de dolari în configurație cu 8 GB RAM și 256 GB de stocare. Modelul cu 12 GB RAM și 512 GB de stocare costă aproximativ 530 de dolari. Există totuși oferte de debut ce fac ca terminalul să plece de la 310 dolari, fiind oferite și căști Redmi Buds 6 Play cadou.
Telefonul vine pe alb, negru și albastru. Rămâne de văzut dacă acest model va sosi și în Europa în viitorul apropiat.


