Polestar în cazul în care nu știai, este un producător suedez de automobile electrice, deținut de către Volvo și Geely, iar acum se pregătește să intre într-o nouă zonă de produse - smartphone-uri. Pe data de 23 aprilie este programat debutul primului smartphone din portofoliu, numit Polestar Phone și văzut drept un flagship AI pentru "ecosistemul de internet al șoferului".
Aflăm că design-ul acestui terminal reprezintă o colaborare dintre echipa de design globală Polestar din Gothenburg, Suedia și echipa de design Meizu. Culoarea de bază este "Polestar White" ce aduce accente de auriu cu aluzie la centurile de siguranță și frânele Brembo văzute pe automobilele Polestar.
Se pune accent și pe sustenabilitate aici, telefonul având un pachet și o husă realizate din materiale eco-friendly. Pentru ramă se folosește aluminiu NP66 din industria aerospațială, iar în spate avem sticlă AG cu finisaj mat. Ca dotări vom găsi aici un ecran cu rezoluție 2K+, aspect 21:9 și margini simetrice de doar 2.2 mm pe toate cele 4 laturi.
Sub capotă am putea vedea un procesor Snapdragon 8 Gen3 și o baterie de 5050 mAh cu încărcare rapidă, atât pe fir, cât și wireless. Așteptăm acum lansarea și detalii despre preț!