Portul USB-C de pe iPhone 15 poate încărca ceasul Apple Watch și căştile AirPods, scoate semnal video 4K

3.345 ori14-09-2023
Portul USB-C de pe iPhone 15 poate încărca ceasul Apple Watch și căştile AirPods, scoate semnal video 4K

La evenimentul Apple de pe 12 septembrie, compania din Cupertino a făcut marea trecere de la portul Lightning la USB-C şi acum aflăm şi noutăţi legate de funcţiile sale. 

Aflăm că e posibil să foloseşti un iPhone 15 pentru a încărca direct o pereche de căşti AirPods sau un Apple Watch. Va fi nevoie de un cablu potrivit, compatibil pentru acest procedeu, un USB-C la USB-C. Funcţia aceasta nu era disponibilă prin Lightning. 

Apple a subliniat noua funcţionalitate în cadrul anunţului lui iPhone 15 şi nu ne surprinde, deoarece deja se foloseau porturile USB-C de pe Mac-uri pentru a încărca AirPods sau Apple Watch. Pe iPhone 15 Pro USB-C aduce transferuri mai rapide USB 3 cu viteze de până la 10 GB/s, dacă aveţi cablul corect.

iPhone 15 şi 15 Plus sunt limitate la USB 2.0, ca şi Lightning. S-a confirmat şi că există suport pentru DisplayPort cu mirroring video până la 4K HDR prin acest port. Precedentele iPhone-uri scoteau doar semnal video Full HD. Pentru a scoate semnal video pe iPhone 15 veţi avea nevoie de un cablu de la USB-C la DisplayPort. 

Apple nu vinde aşa ceva direct, dar sunt multe opţiuni third party. Semnalul video scos este până la 4K la 60 FPS, cu tot cu HDR.

Via: macrumors.com
Taguri: Apple iPhone 15 iPhone 15 Pro Semnal video USB-C Incarcare Apple Watch Alimentare casti USB-C AirPods

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.