Industria clonelor, copiilor și fake-urilor de iPhone-uri continuă să ne uimească prin existența sa. De data asta băieții s-au autodepășit și vând deja unități iPhone 17 Pro false.
Vă reamintesc că Apple va anunța seria iPhone 17 pe 9 septembrie, dacă ne luăm după zvonurile apărute online. Ei bine, deja avem falsuri în China. Varianta de aici a imitat destul de bine noul design de cameră, care acoperă cu un modul dreptunghiular partea de sus. Handsetul din imagini rulează o versiune de Android și imită iOS 18 mai degrabă decât iOS 26, pe care îl așteptam acum.
Muchiile nu sunt prea simetrice, iar „bărbia” e chiar groasă. Se pare și că primim aici un ecran LCD în loc de AMOLED. Mi se pare și că butoanele fizice sunt o idee prea protuberanțe și urât finisate. Cât despre iPhone 17 Pro cel real, el e așteptat cu un upgrade de cameră selfie, de la 12 MP la 24 MP și upgrade al camerei telephoto de 12 MP la 48 MP.
Vine și cu procesor Apple A19 Pro, 12 GB RAM, față de 8 GB anul trecut și răcire mai bună.
Revenind la clonă, încă nu e clar de unde se cumpără așa ceva și cum a pus mâna zvonacul Sonny Dickson pe o unitate. Probabil din China de la vreun retailer ce nu oferă mari garanții sau promisiuni.








