Cu doar câteva momente în urmă cei de la Samsung au confirmat pe cale oficială faptul că evenimentul Unpacked asociat lansării telefoanelor din seria Galaxy S22 va avea loc într-adevăr loc pe 9 februarie, de la ora 17:00 (ora României). Nu întârzie nici detaliile despre oferta de precomandă, pe care le aflăm prin intermediul celor de la BF.ro. Avem informații mai jos!
Tot ce trebuie să faci în primă fază este să te preînregistrezi pe site-ul Samsung România pentru a afla detalii despre cele mai noi terminale Galaxy. Ulterior, dacă plasezi o precomandă pentru modelul Galaxy S22 favorit vei primi 100 euro, în puncte Samsung Rewards. Compania spune că aceste puncte vor fi acordate în perioada 21-23 martie tuturor persoanelor care plasează o precomandă pentru noile telefoane Galaxy.
Așadar nu este vorba despre o promoție limitată la un număr de persoane, bonusul de 100 euro în puncte fiind acordat tuturor care precomandă un Galaxy S22. Mă gândesc că va fi un formular de înscriere în aplicația Samsung Members în care să fie incluse detalii despre precomanda plasată, magazin și varianta cumpărată.
Ulterior, punctele Rewards pot fi utilizate pentru a achiziționa produse din magazinul Samsung. Pentru detalii extra site-ul companiei vă stă la dispoziție aici!