Primele indicii cu privire la Galaxy S24 FE sunt aici! Ce ne rezervă noul high-midrange al companiei?

5.935 ori01-03-2024
Primele indicii cu privire la Galaxy S24 FE sunt aici! Ce ne rezervă noul high-midrange al companiei?

În ianuarie a debutat seria Galaxy S24, însă ea nu ar fi tocmai completă, întrucât lipsește un așa-zis „Galaxy S24 FE”. Succesorul direct pentru Galaxy S23 FE ar trebui să sosească puțin mai târziu, undeva spre finalul acestui an chiar. Ei bine, azi apar și primele indicii cu privire la acest model mai accesibil. Mai jos am detalii.

Tipster-ul care a dezvăluit informațiile este OreXda. Acesta activează pe x.com (Twitter) și a oferit de-a lungul timpului informații relevante cu privire la produsele dezvoltate de către Samsung. Ei bine, Galaxy S24 FE pare că ar rămâne la specificații similare cu ale predecesorului, cel puțin dacă privim spre baterie, încărcare. 

Terminalul ar avea un display AMOLED, dar nu e tocmai clar dacă acesta va avea 6.1 inch. Va primi în configurație de top 12 GB de memorie RAM de generație nouă - LPDDR5x, dar și până la 256 GB de stocare UFS 4.0. În schimb, varianta de 128 GB va avea parte de stocare UFS 3.1. Terminalul va primi baterie de 4500 mAh, iar șansele sunt mari să privim spre o alimentare la 25W pe fir, respectiv 15W wireless.

Până acum nu sunt informații tocmai bune, aș zice. Pare că Galaxy S24 FE va fi un refresh pentru Galaxy S23 FE. Asta înseamnă că ne putem aștepta la un design similar, dar la îmbunătățiri la nivel de performanță, eventual camere. Aflăm mai multe detalii în următoarele luni.

Sursa: twitter.com Via: gizmochina.com
Taguri: Samsung galaxy s24 FE Lansare Debut Specificatii Dotari Hardware Leak Zvon

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.