Apple pregătește de câțiva ani intrarea pe segmentul telefoanelor pliabile, iar primele informații consistente indică un debut în septembrie 2026. Modelul, cunoscut intern sub numele de cod V68, va fi un pliabil tip „carte” și va aduce o serie de decizii tehnice diferite de cele aplicate pe modelele iPhone tradiționale.
Potrivit informațiilor relatate de Cult of Mac, lipsa de spațiu intern ar determina Apple să renunțe la Face ID și să revină la Touch ID, probabil integrat lateral sau sub display. În plus, telefonul ar urma să fie livrat fără slot fizic pentru SIM, mizând exclusiv pe eSIM. Configurația ar include și cinci camere foto: una frontală, una pe partea interioară și două pe spate, completate de un al cincilea senzor pentru scenarii speciale.
Un alt aspect important este ecranul. Așa cum scriu cei de la AppleInsider, Apple a schimbat tehnologia panoului, trecând de la on-cell la in-cell touch. Această modificare reduce spațiile de aer din interiorul „sandwich-ului” ecranului, ceea ce face ca pliul central să fie mult mai puțin vizibil și îmbunătățește precizia la atingere. Practic, este aceeași tehnologie pe care compania o folosește deja pe restul gamei iPhone.
Pe partea de conectivitate, pliabilul va integra modemul Apple C2, a doua generație dezvoltată intern. Acesta promite performanțe mai apropiate de soluțiile Qualcomm și, potrivit Bloomberg citat de ambele publicații, va fi utilizat și pe viitoarea serie iPhone 18.
Potrivit lui Mark Gurman de la Bloomberg, iPhone-ul pliabil aflat în dezvoltare este testat în prezent în versiuni de culoare negru și alb. Deși planurile pot fi ajustate până la lansarea din 2026, ideea de ansamblu este deja destul de clară: Apple pregătește un dispozitiv menit să concureze direct cu pliabilele Samsung, Honor, Vivo și Huawei, dar cu propria sa interpretare asupra designului și software-ului.


