Renumita companie germană, producătoare de lentile, Leica, a colaborat timp de câțiva ani cu Huawei. Cu toate acestea, anul trecut apărea în online zvonul conform căruia Leica va renunță la această colaborare în favoarea unui parteneriat cu Xiaomi. Azi zvonurile sunt confirmate, compania chineză anunțând oficial că luna viitoare va debuta primul smartphone din portofoliul său dezvoltat în colaborare cu Leica. Detalii avem mai jos.
Xiaomi a emis un comunicat de presă recent, iar prin intermediul acestuia ni se transmite faptul că Xiaomi și Leica împart aceleași idealuri când vine vorba de imagistică. Astfel, cele două companii vor colabora pentru a duce fotografia pe mobil „la un alt nivel”. Conform zvonurilor, primul smartphone al companiei chineze cu optică Leica la bord ar fi Xiaomi 12 Ultra, un camera-phone puternic, ce ar sosi cu noul CPU Snapdragon 8+ Gen 1 sub capotă.
Țin să vă reamintesc că au mai existat colaborări între producători smartphone și companii producătoare de lentine / echipament foto. Dacă luăm însă cazul Hasselblad - OnePlus / OPPO, schimbări s-au văzut doar la nivel de procesare software. În schimb, parteneriatul dintre Leica și Huawei viza și schimbări la nivel de hardware și putem spune că această colaborare va rămâne în istorie, îmbunătățirile în cazul calității foto fiind cu adevărat vizibile.
Rămâne de văzut dacă compania germană va proceda în același fel alături de Xiaomi și dacă va pune „la bătaie” atât hardware, cât și software optimizat. Conform zvonurilor, camera-phone-ul Xiaomi 12 Ultra nu va aduce schimbări mari față de predecesor când vine vorba de senzori foto. El ar avea o cameră principală de 50 MP, una periscopică de 48 MP cu distanță focală 12-120mm și zoom 5X. S-ar adăuga la acest setup și un senzor de 48 MP ultrawide, dar și un senzor LiDAR și un bliț cu 3 LED-uri.
Ar putea sosi cu cipsetul pentru procesare foto/video dedicat Surge C2, iar alături de optica și experiența în imagistică Leica, ar putea deveni cel mai bun camera-phone din acest an. Vestea bună e că nu mai avem mult de așteptat, în luna iulie urmând a debuta primul telefon din portofoliul companiei chineze dezvoltat alături de Leica.